Pledoarie pentru munte si ...fotografie

Snow trace...

2012-01-01T23:36:00.000+02:00

Snow trace...

Vf.Piule - Retezatul Mic

2011-11-02T22:13:00.001+02:00

Vf.Piule - Retezatul Mic

Bucura-Retezat

2011-09-09T12:30:00.001+03:00

Muntii Retezat - Lacul Bucura

Lacul Calcescu

2011-08-03T10:34:00.001+03:00

Lacul Calcescu

Râul Bărbat

2011-07-20T00:24:00.003+03:00

Printre cleanţurile, curmăturile, custurile şi pintenii de granit, granodiorite şi calcare ale Retezatului, adevărată osatură de rezistenţă a impunătorului masiv, se strecoară sprintene şi abile numeroase pâraie, ce-l brăzdează într-o perfectă armonie şi echilibru, sugerându-ne comparaţia cu aparatul circulator al unei fiinţe vii, a cărui inimă s-a postat tocmai sus în caldarea Bucurei, cel mai mare lac al falnicilor munţi.
Inima Bucura, îşi pompează apele în Râul Mare, precum Lacul Galeşul în pârâul Galeşul, Lacul Pietrele în pârâul Pietrele sau Lacul Stânişoară în pârâul Stânişoară. Lacurile şi pâraiele Retezatului alcătuiesc poate cea mai bogată şi strălucitoare podoabă a sa, într-o comoară şi aşa fără seamăn, în care la loc de cinste se situează bujorul de munte, genţiana sau gingaşa floare de colţ, regina Retezatului.
În ladă de zestre plină de nestemate, se află prea puţin băgat în seamă, şiragul apelor învolburate şi atât de sugestiv denumitului Râu Bărbat, izvorând la rându-i din inima tăurilor Ciumfului. La început firav ca un nou născut, abia se strecoară printre coloşii de piatră pe care îi ocoleşte respectuos, ca mai apoi să îndrăznească salturi tot mai viguroase, ce culminează în tumultoasa ce poartă încă denumirea obârşiei: cascada Ciumfului.
Dar plăpândul pârâiaş, ajuns deja în pragul maturităţii, îşi dezvăluie adevărata personalitate când înfrăţit cu Pârâul Adânc şi Pârâul Ţapului, străbate majestuos păşunile înmiresmate ale Stânei din Rău, purtându-şi de acum propriul nume. Bărbatul devenit matur se pregăteşte pentru marile încercări ale vieţii, căci drumul ce-l va parcurge în continuare, va străbate grele obstacole. Abrupturi de munte, chei strâmte, căderi peste praguri, alternate de prea puţine clipe liniştite, vor însoţi viaţa-i totuşi plină de izbânzi, căci rând pe rând, în luptă dreaptă şi onestă, Râul Bărbat învinge întotdeauna, lăsând în urmă-i pilde de curaj, înţelepciune, cinste şi... bărbăţie. Sunt atribute ce le putem asemăna cu trăsăturile de caracter ale unui bărbat integru, ce îşi găseşte totuşi timp să guste din frumuseţea vieţii şi atunci bărbatul redevenit... rău, se unduieşte în cristalinul cerului. Da! Râul Bărbat este o alternanţă de zbucium, luptă, satisfacţii şi împlinirii, pe fondul unui traseu sinuos dar ferm, cu căderi impuse doar de altitudine, dacă vreţi ani adăugaţi inevitabil vârstei râului, a cărui viaţă se curmă brusc la confluenta cu Streiul. Dar până aici, până la împlinire, Râu Bărbat a captat la rându-i apele mai blânde sau mai înspumate ale Lancitei, Cozmei, Făgeţelului, Pârâului Corbului, Pârâului Verde, care încetul cu încetul l-au făcut tot mai puternic, mai viguros, situându-l după Râul Mare, ca mărime, al doilea râu al Retezatului.
Acum Râul Bărbat pare inert, stă îngheţat sub stratul de nepătruns al zăpezilor iernii, dând impresia că e lipsit de viaţă. În împărăţia liniştii desăvârşite, Vf. Păpuşă, Custura, Gruiul, Lazarul, Tulisa, Cleantul Cozmii, gârbovite şi ele de omătul greu, privesc nedumerite jos în vale căutând zadarnic panglica-I sclipitoare. Dar Râul e numai adormit. În lunga-i hibernare, el are doar scurte perioade de trezire, când soarele cu puteri îndoite de marile înălţimi, îşi topeşte pe alocuri pojghiţa groasă în mici oglinzi jucăuşe. Când se va trezi din somnolent iernii, pe plaiurile mărginaşe vor fi răsărit déjà primii ghiocei şi primele brânduşe. În tăpşanele eliberate de chinga îngheţului, vor apuca să zburde vietăţile muntelui până spre seară, când obosite şi însetate se vor adăpa în unda de cleştar a Râului Bărbat, cel plin de viaţă, cel dătător de speranţe, cel căruia numele dat de străbuni i se potriveşte atât de bine. Un râu, un simplu râu de munte, ce poate fi comparat cu viaţa unui om.

Text şi foto: Aurel Dula

Goo.Goo.Dolls - Iris

Asculta mai multe audio diverse

Retezat-Scorota

2011-06-23T01:06:00.001+03:00

Retezat - Cheile Scorota

Muntele Oslea...

2011-04-13T21:34:00.005+03:00

În cartea sa “Drumuri de munte”, I.Ionescu Dunareanu aminteşte de muntele Oslea ca de un munte calcaros, cu o creastă izolată, care ne sugerează imagini în miniatură ale Pietrei Craiului.
L-am parcurs în timp de vară, când asemănarea cu spectaculosul masiv Piatra Craiului este şi mai evidentă.
Nu prea înalt – 1946 m altitudine – Oslea dă impresia unei cetăţi medievale ale cărei turnuri şi crenele din stânca albă de calcar sunt straşnic păzite de vajnici strajeri-batrane păduri de brazi ce-l înconjoară ca într-o redută.
Am înnoptat la poale, în pitoreasca casă de vânătoare Campusel, ea însăşi dominată de priveliştea solitarei creşte. În zori am pornit la drum, aşa cum şade bine turistului ce vrea să ajungă mai departe. Un urcuş continuu, dar nu prea greu, începe chiar din curtea cabanei, trece printr-o poiană largă şi luminoasă, se angajează apoi în acelaşi urcuş domol prin foşnitoarea pădure de stejar şi după c e traversează o spinare de munte golaş, intră în răcoroasa pădure de brad. Curând după aceea, intrând în gol alpin, cărarea ne scoate în cale o frumoasă stană a cărei denumire ne avertizează de la început asupra unei posibile inatalniri - Stana Ursului...
Angajăm un scurt dialog cu băciţa rămasă la stană să pregătească merindele, pe când s-or întoarce ciobanii şi oile pe-nserat.
- Ziua bună, nană!
- Fiţi sănătoşi!
- Vine ursul pe la stână?
- Vine, bată-l norocu’ să-l bată, iacă numa’ ieri ne-o luat o oaie!
Gustăm din brânză oferită cu largheţe, luăm şi o gură de lapte din cel mai proaspăt şi după ce dăm iarăşi “Ziua bună” pornim spre creasta ademenitoatre, ce acum e aproape. Urcuşul se înteţeşte, soarele a mai urcat pe cer, făcând să pară mai grele rucsacurile noastre...
Curând ajungem la o încrucişare de poteci, intrăm în marele drum pastoral care începe din pasul Vulcan şi se termină în pasul Oslea. Acest drum de o rară frumuseţe ţine tot timpul linia coamei principale a masivului Vâlcan, din păcate foarte prost marcat şi trece peste întreg şiragul de piscuri ale masivului: Candetul (1550 m), Dragoiu (1691 m), Straja (1869 m), vf. Negru (1723 m), Muncelul (1553 m), Siglaul Mare (1682 m), Arcanu (1760m) şi Oslea (1946 m), apoi coboară pasul Oslea (1798 m) la izvoarele Jiului de Vest.În pasul Oslea situat pe cumpăna de ape dintre izvoarele Motrului şi Tismanei (la sud) şi ale Jiului de Vest (la nord), din acelaşi drum pastoral descinde o varianta spre Gorj la Tismana.Pe această potecă largă, în care urmele potcoavelor de cai dovedesc şi acum utilitatea drumului ce odinioară lega cursul inferior al Jiului de Vest cu Gorjul, parcurgem o porţiune scurtă şi în curând ţinta excursiei noastre este îndeplinită: ajungem pe vârful Oslea. O privelişte panoramică unică ne determină să recunoaştem că efortul n-a fost făcut în zadar.La nord peste Jiu, se înalţă mândru Retezatul cu ale sale falnice metereze ce-I stau hotar: Piatra Iorgovanului, Galbina, Paltinul, Scorota şi Piule. Mai departe de acestea, dar mai înalte, domină zările vârfurile Custura, Păpuşa, Peleaga, Slaveiul şi Retezatul. Spre vest zărim albia frumoasei Cerna, însoţită pe ambele maluri de renumitele sale Ciuceve şi dominate mai ales de Piatra Closanilor, ce de-aici ne pare mai înaltă decata înseşi piscurile Retezatului. Spre sud se întind munţii şi apoi dealurile Gorjului, dar privirea noastră nu poate străpunge ceaţa şi ne mărginim să ghicim cam pe unde ar fi Tismana. Recunoaştem apoi spre est depresiunea Văii Jiului dominată de creastă principală a Parangului cu cele trei vârfuri ale sale: Mândra, Cârja şi Parângul.
Ne despărţim cu greu de această nouă cunoştinţă a noastră şi reluând vioi pasul atât de familiar drumeţului de munte, ajungem curând pe acelaşi drum pastoral în pasul Oslea.Şi în timp ce, la adăpostul umbros al unei stânci gustăm din merindele noastre, un lătrat de câine ne atrage atenţia.În curând, ciobani cai şi câini, o adevărată caravan de munte cu desagi plini, defilează prin faţa noastră. Aflăm îndată şi ţinta “caravanei”. Era sfârşit de săptămână şi se schimbau ciobanii de la stâne. Un nou efort, un fel de a spune, îl facem în mai puţin de o oră şi iată-ne ajunşi la coborâre, din nou la Campusel. Puţin după aceea, roţile mici dar iuţi ale I.M.S.-ului ne purtau spre casă.

Text: Aurel Dula
Foto : Dragos Dula

Traseu Varful Oslea ....

2011-03-15T13:10:00.000+02:00

Vf.Oslea - 14.03.2011

In Parang la inceput de primavara....

2011-03-13T21:06:00.000+02:00

Muntii Parang Vf.Carja - 04.03.2011

2011-02-26T23:25:00.002+02:00

Iarna in Retezat

2011-02-07T00:41:00.009+02:00

Reprezentând superlativul în materie de trasee alpine de vară, masivul Retezat este în mod neîndreptăţit neglijat de turişti, în sezonul rece.
Circumstanţele, suficiente desigur, pornesc de la considerentul că o ascensiune pe gheaţă şi zăpadă prezintă o serie de riscuri, chiar în cazul unor turişti experimentaţi, care trebuie să posede în plus minime cunoştinţe de alpinism şi schi şi să cunoască bine traseele, în condiţiile dispariţiei aproape totale a semnelor de marcaj ascunse în stratul gros de zăpadă.
Şi totuşi, cei ce îndrăznesc o asemenea temerară expediţie asigurându-şi în prealabil elementare măsuri de precauţie sunt recompensaţi pe deplin. Numai cine nu a admirat o panoramă a munţilor înalţi pe timp de iarnă, se poate declara sceptic cu privire la sensul şi beneficiile unei excursii de acest gen.
Dar să detaliem mai întâi particularităţile unei excursii hibernale în Retezat, neomiţând faptul – deloc neglijabil, că masivul oferă excelente condiţii şi pentru practicarea schiului, existând în acest sens părtii pentru toate categoriile, de la începători şi până la sportivi de performanţă. Este vorba însă de pârtii naturale, neamenajate, care pun pe un plan secundar acest atribut al Retezatului, transferând într-un plan prioritar interesul pentru turismul de iarnă, care oferă la rându-i satisfacţii deosebite.
Există însă din păcate – aşa cum spuneam – ideea preconcepută că din octombrie şi până prin mai, masivul nu este accesibil parcurgerii unor trasee lungi şi dificile. Constatarea este întemeiată doar parţial şi trebuie neapărat raportată la condiţiile climaterice existente la un moment dat. Sesizând deci conjunctura cea mai favorabilă ca prognoză a timpului putem porni liniştiţi spre Peleaga, Păpuşa, Bucura sau Galeşul, acceptând bineînţeles din capul locului că nu vom efectua o plimbare de agreement ci o adevărată traversare de iarnă care ne oblige la prudenţă şi discernământ, nu şi la renunţare... chiar dacă nu vom ajunge pe culmile cele mai înalte.
Este indicat că accesul în masiv să înceapă prin punctual de interferenţă care îl reprezintă cabana Pietrele, cea mai bine amplasată în raport cu traseele de creastă. Spunem de creastă dar de fapt ne gândim la cele patru văi principale care converg toate la Pietrele, cartierul general al turiştilor ce urca în Retezat vara sau iarna. Este vorba deci de Valea Galeşului, Valea Rea, Valea Pietrele şi Valea Stânişoarei, a căror parcurgere durează în medie – în condiţiile iernii – între 3-5 ore.
Pe firul oricărei dintre ele am porni, caci asemănarea este mare, parcurgem mai întâi păduri de brad imbracate în toaleta vaporoasă a zăpezilor imaculate.
Fantezia formelor, jocul culorilor, splendoarea peisajului pe fondul liniştei desăvârşite, sunt primele imagini care inundă retina . Dacă nu ne declarăm satisfăcuţi numai cu atât, ieşim pe nesimţite în golul alpin, surprinşi de uşurinţa cu care bocancii noştrii calca pe zăpadă îngheţată de atâtea viscole napraznice. Din când în când pojghiţa aparent tare ne joacă feste şi atunci, de voie, de nevoie intrăm până la genunchi în nămeţi, spre hazul celor care ne urmează în şir indian.
Dar “necazul “– asumat dealtfel – este recompensat din plin de tabloul alb, gri şi albastru al crenelurilor de piatră ce înconjoară clădirea glaciară în care în sfârşit am ajuns.
Iată-ne deci în preajma lacului Galeşului, lacurile Văii Rele, lacul Pietrele sau lacul Stânişoarei, după cum am optat să urcăm pe una din cele patru vai. Un nou peisaj în superlative ne desfată privirea, deşi majoritatea lacurilor sunt îngheţate, oferindu-ne doar imaginea unor suprafeţe plate, nefireşti la o asemenea altitudine.
Aşezate toate în partea Nordică a masivului, cele patru văi crează probleme, de-acum foarte dificile, în cazul parcurgerii traseelor în continuare spre partea de sud a masivului. Cornişele de zăpadă, pereţii de gheaţă, posibilele avalanşe fac deosebit de riscante traversările prin curmăturile de creastă, de aceea cu regretul mărturisit preferăm întoarcerea spre cabană unde vom fi din nou recompensaţi de data aceasta de ceaiul fierbinte şi de intimitatea molipsitoare a atmosferei de cabană!

Text si foto : Aurel Dula

Pink Floyd - Marooned

Asculta mai multe audio diverse

Parang dec 2010

2011-01-10T00:02:00.000+02:00

Parang - Noiembrie 2010

2011-01-01T14:01:00.000+02:00

Parang - noiembrie 2010

Sus intr-o cabana mica....

2010-12-12T19:17:00.008+02:00

Pare cel putin indrazneata incercarea de a convinge pe cei neinitiati ca anotimpul zapezilor poate sa insemne din punct de vedere al satisfactiilor turistice ,la fel ,sau poate chiar mai mult decat celelalte sezoane,chiar si decat vara,anotimpul ideal prin definitie pentru practicarea miscarii in aer liber.
O asemenea idee,chiar cu riscul repetarii,nu trebuie sa para inoportuna,mai ales acum cand este reluata si in coloanele marilor cotidiene sau saptamanale din intreaga lume,necesitatea turismului si a sportului,a miscarii in aer liber in general, necesitate menita sa contracareze componentele nefaste ale unui regim de viata prea adesea influentat de cuceririle stiintei si tehnicii.
In mod paradoxal,pasii inainte realizati in cele mai diverse domenii ale activitatii umane ,se traduc in acelasi timp prin …pasi inapoi pe alte planuri,printre care se numara si reducerea numarului de ore alocate miscarii in aer liber. Este adevarat,omul zilelor noastre efectueaza deplasarii spectaculoase sub aspectul distantelor fizice,dar mijlocul de realizare il constituie avionul,vaporul,trenul sau automobilul.
Mai mult decat atat,se poate aprecia ca turismul in general si-a sporit considerabil adeptii,ajungandu-se ,conform statisticelor,la cifre impresionante. Asa cum spuneam insa,din nefericire,cel putin in aceeasi proportie scade numarul turistilor cu ranita in spate,cei care o data,de doua ori pe luna,pornesc pe jos,la sfarsit de saptamana,dorm la o cabana
neelectrificata,se spala dimineata la izvor,respira o zi intreaga aerul ozonat al muntilor si se intorc acasa duminica seara cu bateriile reincarcate, relaxati fizic si psihic.
Si reluand ideea cu care am inceput aceasta succesiune de argumente in favoarea miscarii in aer liber,in orice anotimp ,sa ne completam pledoaria apeland la elemente subiective,de culoare daca vreti,absolute necesare pentru a demonstra ca si iarna turismul este cel putin la fel de necesar si ..fermacator.
Poate ca insasi metafora din titlu sa ne dea o mana de ajutor,chiar daca “ o cabana mica “ nu lasa sa se inteleaga de la inceput ,despre ce cabana anume ar putea fi vorba : o cabana simbolica,mica si atragatoare,amplasata discret intr-o poiana inconjurata de brazi,acoperita aproape complet de zapada proaspata,ca intr-o poveste de Walt Disney.
Pana si fumul albastrui ce iese molcom pe cos ne transpune in decorul in care doar Alba ca Zapada si cei 7 pitici mai lipsesc. Si iata apropiindu-ne de cabana,auzim acordurile unei polci vesele ,acest dans atat de traditional in ambianta decorului montan,pe care tot creatorul lui Donald,Pluto,Mickey Mouse si a celorlalti eroi din Disney-Land ni l-a reamintit in filmul sau “ Snow-White….”
Sa ne sustragem acestei reverie de-o clipa?Sa lasam in continuare imaginatia sa creeze decoruri sau scene pe care,fara mari diferente ,fiecare dintre noi le-am putea regasi in Parang,Retezat sau oriunde pasii ne-ar indemna sa cautam noi carari?Oricare ar fi raspunsul ,o concluzie se desprinde de la sine si aceasta s-ar numi simplu “ a trece la fapte “,adica a prefera reveriei,excursia in sine,cu tot arsenalul de avantaje pe care incontestabil le are.Asadar cautati si dumneavoastra pe cat de curand,o …cabana mica.

Text si foto : Aurel Dula

Wham! - Last Christmas

Asculta mai multe audio diverse

Parang- Lacul Rosiile - 12.09.2010

2010-11-21T17:42:00.000+02:00

Parang - Lacul Rosiile

Itinerar de toamna...

2010-10-22T10:52:00.017+03:00

In zadar vei astepta stimate cititor iubitor de munte ,ca randurile ce urmeaza sa te conduca pe o poteca marcata tot la doi pasi spre un varf,o vale ,sau o cabana- bine cunoscute si pentru care ghidurile atent si ingrijit intocmite iti pun la dispozitie cele mai mici detalii.
De data aceasta,pe cararile golite de tumultul verii,vei porni,desigur cam stingher-fara o tinta clara,pe un itinerar ce nu poarta un nume caci fie de vei merge spre Voievodul,fie spre Lotru,sau vei sui pe culmile acum incaruntite ale Retezatului,vei recunoaste ca te indrepti spre un miraj,acel al toamnei poposite in munti ,care te-atrage cu o forta ce nu o banuiai.

Aceste toamne pe plaiurile de la poalele Parangului,mai frumoase uneori decat verile,te cheama acolo sus in munti ,unde valoarea lor sporeste ,unde culoarea padurii se revarsa generoasa in atatea nuante mirifice ,peste ochii ce nu mai prididesc,nestiind sa aleaga intre verdele inca viu pe alocuri,intre ruginiul frunzelor mai grabite ,intre verdele profund si grav al bradului sauintre rosul aprins sau galbenul linistit al fagului.Si daca toate aceste nuante se vor profila pe un albastru,cum numai cerul cristalin de toamna il poate avea,atunci drumetule,vei accepta ,ca anotimpul ce precede lunga iarna nu isi are egal in frumusetile pe care ti le daruieste.

Incet,te va cuprinde inserarea ,caci ziua scurta acum,va trece repede cedand locul instelatei nopti,nu mai putin fermecatoare.Si contrar obiceiului,nu te vei indrepta astazi spre cabana ademenitoare,caci casuta padurarului iesindu-ti in cale,va invinge tentatia comoditatii si a unei companii poate mai numeroase,dar nedorite acum.Vei prefera vorba molcoma a batranului paznic de vanatoare,din odaita ospitaliera invaluita de o caldura placuta.Vei scoate din ranita plina,fel si fel de bunatati si pe masura ce orele se vor scurge in clepsidra noptii spiritele se vor aprinde sub imperiul oboselii si al …licorilor din straita.Povestirile paznicului ti se vor parea cand hazlii,cand inspaimantatoare si in cele din urma ,rapus de lunga si totusi atat de scurta sporovaiala te va cuprinde somnul.

In zori,acelasi soare darnic,poate mai darnic decat in vara ,iti va dezvalui noi frumuseti.Imprietenit déjà cu padurarul ,vei porni acum cu el,acesta calauzindu-te in cele mai frumoase colturi din natura parca special alese pentru tine,noul sau favorit.Simtind pasiunea ta pentru munte,cel care in miez de toamna ai renuntat la o duminica comoda de orasean,el – paznicul ,iti va rasplati prin straduinte neinsemnatul tau efort caci in curand in cale,iti va iesi ,sa zicem cerbul,sau poate ursul,mistretul ,sau colo mai sus pe cleanturi,ei bine de acolo vei vedea o stanca imprietita intre stanci,falnicul tap negru!

Si daca toate acestea ti se par putine si neinsemnate frumuseti ale unui itinerar de toamna ,atunci stimate cititor ,nu renunta la plimbarea ta de sambata seara prin oras,evident in tinuta impecabila ,sau probabil la fumul gros de tigara din restaurantul frecventat atat de des…Dealtfel tot degeaba ai incerca sa pleci in munti in calea toamnei,ea recunoscandu-te nu ti-ar putea oferi nimic….

Text : Aurel Dula

Toamna Nicu Alifantis - Emotie de Toamna
Asculta mai multe audio diverse

Calcescu - 2010

2010-10-11T23:31:00.000+03:00

O perla a Parangului...Lacul Galcescu

2010-10-05T00:06:00.014+03:00

Sezonul frunzelor ruginii este,pe minunatele meleaguri ale Parangului,unul dintre cele mai fermecatoare.Si aceasta nu numai prin prisma amatorilor de drumetie.Mai accesibili din partea lor sud-estica ,prin soseaua ce leaga Petrosaniul de cabana Rusu,muntii Parangului sunt mai putin cunoscuti in zona opusa,peste creasta principala pe care o admiram zilnic,plimbandu-ne pe artera principala a orasului.

In aceasta zona,intr-una din spectaculoasele caldari glaciare ce impresioneaza prin grandoare si liniste neverosimila,isi unduie molcom valurile Lacul Galcescu.

Il vizitasem in atatea randuri dar de data aceasta l-am regasit parca mai atragator ca oricand

Albastrul ireal al cerului de octombrie se reflecta in el cu nuante controversate,influentate de verdele viu al jneapanului de pe maluri sau de verdele galbui al pasunilor arse de soare o vara intreaga…

In acest iezer alpin ,unul dintre cele mai mari din tara,” bataia” pastravilor este in toi.Urmarindu-i de pe margine cum “ muncesc” fascinati iti vine greu sa le tulburi clipa si te retragi cu blandete.Dealtfel riscul de a fi observat este ca si inexistent caci pastravii in perioada fecundatiei cad intr-un soi de transa,ramanand nemiscati ore intregi.

Nu departe de lac,dominind triumfator zarile de pe varful unui colt de stanca am zarit o capra neagra.Ne vazuse ,dar parca intrigata de prezenta noastra refuza sa fuga,dandu-si seama ca o asemenea solutie nu era demna si in orice caz incompatibila cu postura sa de..stapana a inaltimilor...

Intocmai ca toate lucrurile care te impresioneaza si te indeamna sa le revezi ,Lacul Calcescu este un adevarat magnet al turistilor si..pescarilor.

Este ceea ce vrem sa demonstram in randurile de fata si prin imaginile de mai jos dar mai ales prin invitatia ce o facem tuturor de a porni pe cararile Parangului...

Text : Aurel Dula

Au inflorit bujorii...

2010-09-28T22:45:00.012+03:00

Iarna grea,vara frumoasa,spune o vorba din batrani.Pe pajistile alpine petece de zapada mai zabovesc inca ,nelasandu-se doborate de focul soarelul de munte.Si totusi zicala batraneasca se adevereste.Ne-o spune explozia de verdeata noua ce-a inundat muntele,ne-o spun talangile ce se astern vesele pe carari nebatatorite inca.Ne-o spune mai mult decat orice jarul florilor trandafirii ai bujorilor de munte,infloriti in tufe dese ,dincolo de strinsoarea padurilor.

Smardarul ,trandafirasul de munte ori ruja muntilor ,cum i se mai spune in popor –face farmecul acestui sfarsit de vara montana fie in Parang,Fagaras,Bucegi sau Retezat,desfatand privirile inmarmurite de atata frumusete revarsata slobod in petale visini.

Frate cu trandafirul mandru din gradina – regele florilor de la poale – bujorul de munte isi manifesta cu timiditate frumusetea ,asa cum fac toate florile de munte.Micutele cupe stand gramada pe varful ramurilor ,raspandesc un miros placut,discret ,datator de viata.Doar de departe vazut in petele mari de rosu revarsate surprinzator peste fondul verde ,bujorii impresioneaza drumetul neavizat ,oferindu-i o satisfactie noua,neinteleasa,dar cu atat mai revelatoare,mai plina de farmec.Gandul zboara la legenda ,la sangele voinicilor revarsat siroaie in lupta cu balauri inaripati,porniti in cautarea fecioarelor rapite.

Pentru turistul vechi,bujorul inflorit e o reintalnire.O reintalnire cautata ,dorita si asteptata cu nerabdare marturisita.Acolo sus in lumea numai de el stiuta,turistul statornic si pasionat se reintalneste in aceste zile cu imagini stiute pe dinafara.Isi regaseste vigoarea fizica si sufleteasca.Se reintalneste cu candoarea bujorilor infloriti…

Text : Aurel Dula

Foto : Dragos Dula

Nicolae Kirculescu - Moment Muzical [Teleenciclopedia]
Asculta mai multe audio diverse

Invitaţie la drumeţie

2010-07-20T23:34:00.004+03:00

De-a lungul verii, euforia vacanţei a cuprins molipsitoare trenurile ce aleargă spre cele mai căutate colţuri de ţară: litoralul, staţiunile balneo –climaterice, mănăstirile Moldovei, ori spre codrii şi piscurile Carpaţilor!

Aproape de munţi, petroşenenii le rămân fideli, întocmai ca dobrogenii mării, lipovenii deltei, sau cei din Bărăgan câmpiei. E ceea ce se cheamă prima dragoste. E legământul ce-l leagă pe copil de locul unde s-a născut. E, dacă vreţi, legătura de-o viaţă ce se înfiripă într-o clipă şi tine de veşnicie.

Şi cum ar putea fi altfel, căci munţii ne oferă din nou adieri de frumuseţe nemărginită. Adierile spun că pe piscuri şi prin păduri e o puzderie de flori. Roşii, galbene, albastre, violete, mari, mici, mirosind discret şi suav, ca toate florile muntelui.

Desfătarea vine pe toate undele simţurilor omeneşti.Şi nu e vorba numai de văz, miros sau auz. Prin ele, concertul munţilor, tabloul lor, miresmele lui pătrund în tainiţele firii. Un ecou lăuntric, de neînţeles răzbate în noi făcându-ne părtaşi la bucuria plecărilor întotdeauna vesele, optimiste, întotdeauna generatoare de sănătate fizică şi morală.

Este încă vara în munţi. Simţim cu frenezie această realitate când nopţile înstelate ne surprind întârziaţi în jurul focului de tabără. O simţim când urcând cărarea ce duce spre cabană, auzim din depărtare zarva grupurilor vesele. O identificăm în şipotul izvoarelor în lătratul câinilor de la stane, în cântecul mierlei, sau în paleta multicoloră a pajiştilor înflorite.

Este deci muntele mai frumos vara? Contra-argumente s-ar găsi destule. Le-ar găsi în primul rând schiorii, îndrăgostiţii de farmecele iernii. Le-ar găsi şi vânătorii ce urca spre înălţimi pe cărările toamnei. Le-ar găsi şi însuşi turiştii care rămân fideli pasiunii lor indiferent de anotimp.

Şi totuşi vara rămâne rămâne ceea ce am putea numi momentul cel mai favorabil pentru a cunoaşte, muntele, pentru a învăţa să-l iubim, pentru a-i cunoaşte toate tainele, toate darurile, toate capriciile, întreaga-i măreţie, întreaga capacitate de a împrumuta oamenilor valente de caracter superioare.

Poate că citite de dumneavoastră rândurile de faţă vă vor ajuta să luaţi o hotărâre. Pentru turiştii vechi ele nu par a avea decât cel mult efectul unor readuceri aminte, a unor confirmări, efectul hotărârii de a relua cărările atât de bine cunoscute.

Aşadar, rândurile se adresează mai ales turiştilor... în devenire, celor care dintr-un motiv sau altul n-au optat încă în favoare cunosterii efectelor binefăcătoare ale muntelui, ale frumuseţilor lui polivalente.

Şi nu credem să existe cineva, care iniţiat în ale muntelui să reziste apoi tentaţiilor sale. Pare de necrezut? Încercaţi şi dumneavoastră căci mai sunt încă atâtea zile frumoase în care muntele va aşteaptă ca o gazdă primitoare.

Aurel Dula

20.07.1934 – 20.01.1993

Asculta mai multe audio Muzica

Întâlnire cu... caprele negre

2010-07-08T23:01:00.010+03:00

Drumul pe care ni l-am plănuit în acea duminică de iunie începea pe pârâul Roşiilor, de la capătul şoselei forestiere ce străbate frumoasa vale a Sliveiului.

Pornisem dis de dimineaţă din Petroşani, împreună cu alţi amici de drumeţie dornici să străbatem potecile de munte prin neasemuitele frumuseţi ale prea puţin cunoscutei “căldări “a Roşiilor.Ne aştepta un drum greu. Odată ajunşi la punctul terminus al drumului,rolul roţilor iuţi ale I.M.S – ului urma să fie preluat de bocancii sau bascheţii noştrii. Cale de-o zi întreagă!De ce atâta trudă, vă veţi întreba? Ca să vedem peisaje care incanta orice turist! Ca să vedem frumuseţile ce se desfăşoară în jurul alpinistului ce poposeşte obosit dar fericit, pe lespedea din pragul cerului! Dar mai ales vietăţile muntelui am vrut să le vedem, pe cele mai alese dintre ele : caprele negre.

Am pornit încet pe poteca ce se desfăşura îmbietoare la picioarele noastre. Voia bună ne-a contaminat repede pe toţi. Mergeam paralel cu răul, pe care nu l-am părăsit decât sus în căldare, acolo unde se înfiripă din firicelele de apă firave, dar atât de puternice dup ce se împreună mai la vale. Urcuşul, uşor la început devenea tot mai greu. Unde trebuia, mâinile dădeau ajutor picioarelor! Consemnul nostru era: nimeni să nu vorbească, ţintele de pe tălpi să nu scrâşnească în piatră.de sub paşi să nu se desprindă rostogol de bolovani. Pentru că zgomotul se poate auzi până departe, iar caprele negre au... urechi agere şi ştiu să se furişeze de primejdie!

După o gustare lângă tăul mare al Roşiilor pornim pe “botul” Mândrii, spre vârful cel mai înalt al Parângului. Binoclul iscodeşte coastă din faţă, urca de-a lungul surloaielor, încearcă să pătrundă în încâlcitura jnepenilor.Se opreşte la câte o negreaţă. Înşelare! Stăruie însă în dreptul unor forme ciudate. Altă înşelare! Dar iată că din grohotişul cel mare se aude brusc şuieratul în faţa primejdiei al unui ţap solitar. Încercam să ne ascundem, dar prea târziu. Din câteva salturi ţapul ne dă de înţeles că speranţele ca aparatul de fotografiat să îl poată imortaliza sunt deşarte.Şi totuşi, în scurt timp eforturile ne sunt răsplătite. Tocmai când ne resemnasem!... Urcăm surlaul pe care adineauri îl privisem de departe şi doream să trecem în cel vecin prin poarta deschisă de doi mari bolovani. Un ultim efort şi iată-ne în prag de stâncă. Am ridicat privirea şi în clipa următoarea, am încremenit: la mai puţin de zece paşi, întins pe un petic îndărătnic de zăpadă, se tolănea scuturându-şi capul, ţapul cel bătrân. Această clipă, scurtă ca orice clipă, ni s-a părut o veşnicie. Dumirit am încercat să ridic la ochi aparatul. Dar emoţia mă copleşise.Şi capacul refuza să se dezlipească! Într-un târziu a cedat. Dar... animalul, speriat, surprins şi el de neaşteptata întâlnire, a zbughit-o în salturi mari, la vale. Am apucat totuşi să declanşez. Apoi am privit, cu regret, cum sprintenă făptura se îndepărta rapid, dispărând după stânci ca o nălucă.

Text şi foto: Aurel Dula6.07.1968

In Parang,la inceput de primavara

2010-05-17T22:11:00.038+03:00

După o iarnă prelungită, anotimp în care am făcut câteva ieşiri frumoase (Valea Roşiile, Valea Strambuta) am hotărât că a venit vremea să deschidem „oficial „sezonul de primăvară – vara al drumeţiilor montane. Cel mai la îndemână pare a fi Parângul, mai ales că mă gândeam la o tură de o zi mai exact la traseul: cabana IEFS – vf. Cârja – Vf. Parângul Mare – Şaua Gruiu- Lacul Roşiile – Cabana Groapa Seacă. Dacă te ajută vremea şi... condiţia fizică într-o singură zi poţi face un traseu de creastă care să atingă vârfuri ce depăşesc 2400 m altitudine (Cârja - 2405, Stoienita – 2421 m, Gemanarea – 2426 m, Parângul Mare– 2519 m) şi câteva lacuri glaciare (Cârja, Lacul Mic, Mândra, Roşiile, Zănoagă Stanei) extraordinar de frumoase. Lansez provocarea şi după ce în prima fază se anunţaseră mai mulţi doritori în cele din urmă rămânem doi – eu şi Vali, un bun amic.În ultimă instanţă aş fi plecat şi singur însă pe munte e bine să fi însoţit măcar de o persoana-doua. Convenim să ne sunăm dimineaţa şi să plecăm în funcţie de starea vremii. Dacă plouă, anulăm totul. Dimineaţa la ora 7.30 vremea pare promiţătoare. Printre câţiva nori rebeli soarele îşi face simţită prezenţa ceea ce nu poate decât să mă bucure. Plec cu Vali cu un taxi până la staţia de telescaun nerăbdători să ajungem cât mai repede sus în munte. Avem oarece emoţii când citim un afiş postat la ghişeul de bilete care informează potenţialii turiştii că din motive de ordin economic telescaunul pleacă doar dacă se strâng minim zece pesoane. Înafară de mine şi Vali mai numărăm patru persoane, în total suntem şase... În cele din urmă telescaunul porneşte şi după douăzeci de minute suntem sus, la cabana IEFS. Pe traseul de creastă nu ne intersectam cu nici o sursă de apă aşa că umplu bidonul cu apă proaspătă de la izvorul de lângă sediul Salvamont.. În aşa zisa staţiune turistică domneşte o linişte dezarmantă. Este totuşi o zi obişnuită de marţi, ceea ce explică oarecum lipsa oricărei activităţi.Cu alte ocazii am mai întâlnit muncitorii care lucrau la diversele construcţii – cabane care se ridicau în zonă.De data aceasta nimeni, doar câţiva câini care ne întâmpină dând vesel din coadă.. Cât despre turişti, nici ţipenie... O fi de vină criză.. naţională, mondială, planetară, galactică.. În timp ce contemplu conglomeratul de cabane construite haotic şi fără nici o sistematizare mă gândesc optimist la viitorul turstic al Parângului, cu ale sale telegondole, părtii de schi, moteluri şi la cei peste 300.000 de turişti pe sezon care cică vor invada zona...Între timp nori se mai înmulţesc dar cu toată astea la un moment dat vârful Cârja ne apare în toată măreţia sa!

Pornim hotărâţi la drum şi după ceva vreme ajunge la intersecţia dintre traseul ce te duce pe vf. Parângul Mic şi cel care urcă mai departe spre Cârja.

Lăsăm în spate cărarea ce duce spre Parângul Mic şi plecăm mai departe. Parângul Mic e acoperit parţial de zăpadă:

Ţinta noastră e însă altă, Vf. Cârja şi dacă vremea nu se strică Parângul Mare...

Din loc în loc, întâlnim covoraşe de brânduşe pe care nu pierdem ocazia să le fotografiem :

Pe măsură ce înaintăm spre vârf întâlnim tot mai multe zone acoperite cu zăpadă. Dacă la poale aceasta lipsea cu desăvârşire aici pare să predomine.

Sunt locuri unde intru adânc în zăpadă moale, noroc cu parazăpezii pe care am avut inspiraţia să îi iau cu mine.Ne apropiem de poalele Cârjei, unde se afla şi refugiul alpin.În prima fază nu se distinge decât acoperişul, zăpadă din jur fiind atât de mare încât a acoperit intrarea. Din fericire nu avem acum nevoie de adăpost aşa că mergem mai departe. Îmi spun în gând că e bine să ai în rucsac şi o cazma pliabilă pentru asemenea cazuri... La nevoie ai cu ce sapa şi da la o parte zăpada.

Din zona refugiului începe o porţiune mai abruptă care se termină chiar pe vârful Cârja.În mod normal cărarea şerpuieşte în zig-zag astfel încât panta să fie mai uşor de urcat.De data asta hotărâm să o tăiam direct spre vârf, mai ales ca zăpada mare şi moale ne-ar fi încetinit mult ritmul. Din păcate şi vremea se strică, astfel că pe măsură ce ne apropiem de vârf suntem întâmpinaţi de o pâclă de ceaţa din ce în ce mai deasă.

Ne ajutăm tot mai mult de beţe ca să putem parcurge ultima porţiune până în vârf. Imi place panta asta mai abruptă iar prezenţa zăpezii, a ceţii, a vântului care începe să sufle tot mai tare îmi aduce aminte de iarnă ce tocmai ne-a părăsit. Vântul destul de rece ne biciuie obrajii ceea ce pe mine ma incanta .În cele din urmă ajungem pe vârf.

Suntem bucuroşi că am ajuns dar în acelaşi timp trişti: cerul e deja acoperit de nori, creasta Parângului se distinge cu greutate iar Parângul Mare nici măcar nu se întrevede prin pâcla tot mai deasă, specifică golului alpin.

Până una alta ne propunem să mâncăm câte ceva aşa că la adăpostul unor stânci ne scoatem fiecare bunătăţile din rucsac. Constat dezolat că din grabă, am uitat să-mi iau pâinea. Vali mă consolează şi îmi oferă un sandviş în timp ce eu îl invit la o slănină cu ceapă, telemea, roşii şi alte cele. Avem şi desert: batoane de ciocolată plus ceva ceai fierbinte din termos.Ne întrebam retoric de ce oare e aşa bună mâncarea la munte? Mâncăm pe îndelete, având în faţa ochilor panorama superbă a Parângului.

Ne felicităm reciproc pentru privilegiul de a fi singurii oamenii care şi-au permis să ia astăzi prânzul pe vârful muntelui , în bătaia vântului şi în zăpadă până la genunchi.

Pentru marea majoritate o asemenea întreprindere ar părea cel puţin ciudată însă eu unul prefer acest loc oricărui restaurant cu multe stele...

După ce mâncăm conchidem că o înaintare spre Parângul Mare este destul de inoportuna având în vedere faptul că ceaţa e tot mai deasă iar zăpada destul de prezenţa pe traseul de creastă ne-ar încetini prea mult.În plus cu toată ceaţa din jur nu am vedea aproape nimic din peisajul dealtfel minunat în această perioadă. Oarecum resemnaţi decidem să ne întoarcem.

La un moment dat pe o cornişă, desluşim silueta unui corb. Cred că e singurul turist care ne face concurenţă.

Între timp începe să plouă aşa că ne punem pelerinele.

Drumul de întoarcere de pe vârf spre creasta este relativ uşor, chiar dacă traseul traversează la un moment dat o porţiune cu bolovani şi stânci alunecoşi, care ne îndeamnă la precauţie şi la câteva numere inedite de... echilibristica.

Ploaia e măruntă, mocăneasca, rece şi parcă tine să ne amintească că suntem la peste 2000 m în inima munţilor. Nu ar fi de mirare să se transforme în lapoviţă.În cele din urmă însă se opreşte şi cerul începe să se limpezească.

Îmi trece prin minte o altă variantă de traseu pentru porţiunea care a mai rămas.Mă stresează gândul că trebuie să ne întoarcem pe acelaşi drum pe care am venit şi pe care îl parcursesem de atâtea ori aşa că îi propun lui Vali ceva nou: coborâm în căldarea Mijei, dăm o tură pe la lacul Mija şi apoi urmăm cursul pârâului Mija Mare până la confluenţa cu Jietul.De acolo putem ajunge în Petroşani pe Cheile Jietului. Vali nu pare prea încântat de ideea mea mai ales că ceaţa îşi face din nou apariţia.În plus e un traseu pe care nu îl mai făcusem până atunci şi teoretic există riscul să ne rătăcim.

În cele din urmă îi dau dreptate şi ne consolăm cu gândul că data viitoare vom face şi acest traseu.Coborâm resemnaţi pe traseul obişnuit, pe o ceaţa din ce în ce mai deasă.

Chiar dacă acum nu poţi vedea de exemplu crestele munţilor profilate pe cerul senin , pentru mine genul acesta de vreme poate fi la fel de frumoasă ca o zi însorită. Negura care urca dinspre vai spre creste ia forme ciudate care uneori par ca te învăluie cu totul iar vizibilitatea ti se reduce la cativa metri. Apoi,parcă la un semn, ceaţa care până mai devreme era stăpâna absolută se disperseaza si lasă să se întrevadă puţin câte puţin din frumuseţea locurilor pe care le străbatem. Parca ar fi o cortină care se ridică încet şi ne lasă să admirăm „decorul „pe care-l până mai devreme îl ţinuse ascuns. Până şi aerul este altfel acum, mai curat, mai proaspăt, mai aerisit! Din păcate noi suntem deja la poalele munţilor.

Admiram încă o dată silueta Vârfului Cârja, în parte acoperit de zăpadă şi înconjurat de câţiva nori care s-au încăpăţânat să nu-l părăsească pe tot parcursul zilei.

Pare a fi un vulcan care erupe !

Telescaunul nu mai circulă la ora la care ajungem în preajma staţiei de lângă cabană IEFS asa ca nu avem de ales si coborâm pe jos şi ultima porţiune de drum, până la cabana Rusu. Suntem destul de obosiţi însă ne bucurăm că mai petrecem câteva zeci de minute în mijlocul naturii.

Mai fac câteva fotografii, înainte de a ajunge la cabana Rusu de unde vom lua un taxi care ne va duce în oraş.

A fost o ieşire frumoasă,prima in Parang,pentru anul acesta...Vor mai urma si altele,suntem convinsi de asta...

Text si foto : Dragos Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Noaptea la o stână în Retezat

2010-05-04T01:34:00.013+03:00

În numeroasele peregrinari prin Retezat am trecut adesea prin sau pe marginea imensei căldări glaciare pe care tumultuosul Rău Bărbat o străbate, sus la obârşia sa, atunci când de abia se înfiripă prin împreunarea apelor ce se scurg din Tăul Adânc, Tăul Ţapului, Tăul Custurii şi Tăurile Ciumfului.

Am admirat de fiecare dată poiana largă şi stâna înconjurată de brazii secularii, la care din vechi timpuri vin vară de vară oierii din Ţara Hategului să-şi îndestuleze turmele cu iarbă grasă crescută din belşug pe tăpşanele şi plaiurile alpine. Drumurile noastre începeau şi se terminau însă la cabanele Baleia, Pietrele sau Buta, până când într-o zi, am hotărât cu Tomita-veteran al munţilor-să rămânem peste noapte la Stâna din Râu din marginea căreia am admirat o după-amiază întreaga pereţii nordici, incredibil de abrupţi ai vârfurilor Păpuşa Mare, Păpuşa Mică şi Ţapului. Spre seară, pe potecă ce cobora din caldarea Ciumfului au început să apară oile-vreo nouă sute la număr – pe care baci Filip şi mai tinerii ciobani Ion şi Mitica le struneau cu îndemânare îndreptându-le spre târla din mijlocul poienii.După cunoştinţa făcută sub privirile şi lătratul nu prea prietenos al celor şapte câini am fost poftiţi în stâna.În preajma focului care în curând avea să înveselească atmosfera destul de monotonă în care îşi petrec zilnic viaţa aceşti bărbati, au început să curgă – mai ales - întrebările pe le puneam gazdelor noastre. Un păhărel două de coniac i-au dezvelit baierele …gurii lui baci Filip de la care aveam să aflăm multe din întâmplările muntelui, mai ales din cele pe care aproape noapte de noapte sunt nevoiţi se le petreacă la vizitele nedorite ale lui Moş Martin.

Odată cina terminata ne-am retras pentru odihna în stâna nouă de alături. Spre surpriza noastră baciul şi ce doi feciori s-au îndreptat cu cojoacele ocrotitoare în spate, spre un fel de adăposturi cu numai trei pereţi, deschise spre turma, suspendate puţin faţă de sol şi dispuse simetric în jurul turmei. Câinii, fără să fie dirijaţi închideau cercul de pază menit să prevină pătrunderea şireată şi mai ales năprasnică a înrăitului dusman : ursul ! Nişte biete lanterne şi nelipsitele boate cu nod în cap constituiau singurele arme cu care era aşteptat duşmanul. Mai era însă şi curajul demn de admirat şi experienţa pe care baci Filip, Ion şi Mitica le dobândiseră în nopţile anterioare, precum şi isteţimea câinilor, aproape toţi însemnaţi de ghearele necruţătoare ale puternicului animal.

Nu cred că apucaseră să aţipească ciobanii ,obosiţi de trudă unei zile întregi când, dintr-o dată, fulgeră atacul copleşitor al ursului, aflat din câţiva paşii în mijlocul turmei. Reacţia lor, la fel de violenta, prima dată a câinilor şi apoi a oamenilor, ne-a rămas – probabil pentru multă vreme – întipărită în memorie. Ieşiţi la rândul nostru cu lanternele în mâini n-am riscat decât o urmarire vizuală din preajma stânii, într-un moment când ursul, deja cu prada în gura se afla acum sub scutul pădurii. Zadarnice au fost strigătele ciobanilor, de un dramatism zguduitor în care se strânsese parca revolta atâtor jertfe pierdute, teama de neprevăzut în fata unei reacţii neaşteptate a sălbăticiunii, dorinţa de a recupera nefericitul berbec încă viu. Strigăte şi lătrături, icneli, mârâituri, schelălăit de câine lovit, iată fundalul sonor care a însoţit retragerea încununată de succes a ursului cel mare şi negru, atât de puternic, pe care trei oameni şi şapte câini nu l-au putut împiedica să-şi ia prada aproape cotidiană. Urmărirea a mai durat o vreme, fără succes, şi în cele din urmă slujbaşii muntelui s-au întors la locurile de veghe, aşteptând poate un nou “raid” al ursului din muntele vecin...

Text şi foto: Aurel Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Ghioceii de la Groapa Seaca

2010-04-13T12:03:00.023+03:00

Vinerea Mare , 2 Aprilie .Se intrevede o zi frumoasa,care inevitabil te imbie la o iesire in mijlocul naturii .Catalin (alias Doctoru’),vechi tovaras de drumetii, ma anunta ca a venit acasa de Paste ( isi face rezidentiatul in Bucuresti ) si ca e dornic sa evadam undeva la munte .Ne hotaram rapid pentru cheile Jietului,undeva langa Groapa Seaca,o zona accesibila si in acelasi timp foarte frumoasa.Arunc in rucsac un minim necesar pentru o tura scurta(parazapezi,polar,tricouri de schimb,pelerina,lanterna ,cutit )fac la repezeala doua sandvisuri , umplu termosul recent primit de la mama cu ceai de fructe de…padure si sunt gata de plecare!Inhat din mers si camera foto si ma prezint neasteptat de punctual la intalnirea cu Doctoru’ .Doctor care se lasa asteptat si imi transmite prin telefon ca este blocat in trafic si ca ma pescuieste undeva de pe drum.In cele din urma ne intalnim si in timp ce imi povesteste nervos cum tocmai s-a certat cu un sofer plecam cu masina lui spre cheile Jietului .Suntem entuziasmati de vremea frumoasa de afara si de faptul ca putem sa luam iar o gura de aer curat in mijlocul naturii.Strabatem pe acorduri de Bon Jovi serpentile ce ne duc spre Groapa Seaca insa pe masuram ce inaintam ne intristam brusc la vederea peisajului dezolant de la intrarea in chei .Un peisaj grav afectat de lucrarile de exploatare ale unei balastiere de pe cursul inferior al Jietului .Constatam cu stupoare ca portiuni intregi din albia naturala a raului au disparut cu desavarsire in locul lor tronand cratere si gropi hidoase ,gramezi de pietris si nisip imprastiati pe zeci de metri ,de-a lungul malului …Ne intrebam retoric cum este posibil asa ceva in anul 2010 si dupa ce injuram cu voce tare pe toti responsabilii posibili si imposibili de un asemenea dezastru ecologic ne continuam drumul.Soseaua arata ca naiba si seamana cu malul ciuntit al Jietului : gropi si cratere la tot pasul!Cica nu sunt fonduri pentru reparatii,auzim in fiecare an …In plus ,pe masura ce urcam simtim cum ultimele urme ale iernii isi fac simtita prezenta – gheata si zapada ce acopera soseaua si care il fac pe Doktoru’ sa isi puna in valoare calitatile de sofer.Ca de fiecare data Cheile Jietului sunt pline de farmec.Pe versantii de stanca ce strajuiesc cursul apei zarim probabil ultimele perdele de gheata,atat de frecvente in perioada iernii in aceasta portiune a drumului. Jietul umflat de zapezile topite sus in munte curge acum plin de forta printre stanci si bolovani,formand cascade si bulboane care ne incanta privirea si trezeste in noi instincte de …vechi pescari .Doctoru' chiar incearca sa ma convinga ca pastravul ar trage acum la lingurita rotativa,ceea ce mie imi pare imposibil dupa ce tocmai a iesit din iarna si este relativ amortit si slabit…Ne contrazicem ,ca de obicei ... Intr-un final ajungem la cabana Groapa Seaca.E liniste,nici tipenie de om,doar un catel schiop care ne intampina cu un latrat mai degraba vesel decat amenintator .Parcam masina in fata cabanei si dupa ce ne luam rucsacii,si ne punem parazapezii pornim pe traseu.

Defapt este o mai degraba o plimbare scurta,pe o carare ce pleaca lin din spatele cabanei , urca pe o curba de nivel paralela cu drumul ce duce la Obarsia Lotrului pentru ca apoi sa coboare iar in sosea .Traseul e marcat cu triunghi rosu si dupa cum vedem pe un indicator pare sa aiba si un nume : traseu Fometescu - o ora .Catelusul schiop da semne ca vrea sa ne insoteasca cu tot dinadinsul asa ca ne alegem cu inca un tovaras de drum.Nu e prima oara cand ni se intampla asta,asa ca il toleram,oarecum resemnati .Uneori acesti caini ,simpatici dealtfel ,te pot priva prin prezenta lor de posibile intalniri cu vietatile muntelui.

Doctoru' se imprieteneste rapid cu el asa ca orice comentariu pro sau contra este de prisos.

Chiar daca calendaristic tocmai am pasit in a doua luna a primaverii aici la munte zapada este inca prezenta asa ca parazapezii se dovedesc a fi o alegere inspirata.Drumul care initial se inscrie lateral fata de cabana acum face un semicerc si se intinde pe o curba de nivel paralela cu soseaua din vale.Scapam de zapada inghetata in care ne afundam inevitabil de cateva ori si ne promitem reciproc ca intr-o buna zi ne cumparam rachete de zapada daca nu chiar skiuri de tura ! Nu vrea sa-mi imaginez ce eforturi ar implica parcurgerea unui asemenea teren in absenta rachetelor sau a skiurilor.Noi oricum ne trezim gafaind chiar si in absenta zapezii ,pe masura ce panta creste.Pe de alta parte frumusetea peisajului compenseaza din plin orice efort.Natura freamata si se trezeste la viata si asta o vedem ,simtim si auzim din plin in jurul nostru.Sunetul unui parau ce susura vesel in stanga carari e sublim acompaniat de ciripitul si trilurile pasarelelor ca par a se bucura impreuna cu noi de primele raze de soare mai puternice din acest inceput de an.

Ca de obicei fotografiez copaci...

Incet incet, zgomotele paraului ramas in urma se estompeaza si in curand in jur se asterne o liniste intrerupta sporadic , in mod fericit as spune, de ciripitul unei pasari sau de vreun bazait de goanga pornita la vanatoare de nectar ...

Eu ma concetrez pe copacii mei in timp ce Doctoru’ face ce poate cu camera foto de la telefon...

A plecat la vanatoare fara..pusca !

La un moment dat ,pe o pajiste din apropiere facem o descoperire inedita si totusi de asteptat pentru aceasta perioada : palcuri de ghiocei albi ce contrasteaza minunat cu maroniul covorului de frunze moarte ce acopera locul :

Fac cateva fotografii incercand sa nu-i strivesc ,mai ales ca sunt anuntat ca unii vor poposi astazi intr-o vaza,” pentru mama” ,spune Catalin.

Observam uimiti cum un ghiocel stingher si-a propus si reusit sa isi croiasca drum spre lumina prin crapatura unei scoarte de copac.”Ce imagine sugestiva“ imi soptesc in barba.E ca in viata.…O noua viata care pare a renaste dintr-alta ce tocmai s-a stins.. …Un ciclu ,o karma pe care natura ne-o infatiseaza atat de expresiv…

Focalizez aiurea (ceea ce constat resemnat doar acasa ) si incerc sa imortalizez si din alt unghi povestea ghiocelului buclucas …

Mai fac cateva cadre cu alti ghiocei din preajma…Ce frumosi sunt ghioceii !Parca nu ma simt prea bine gandindu-ma ca Doktoru’ le-a pus gand rau..Se pare insa ca e prea tarziu,Doktorul deja s-a pus pe treaba si in curand il vad ca imi arata triumfator un buchetel de ghiocei,numa’ bun de dus acasa la mama.Il iert in gand si pe deasupra il mai si premiez cu unul din sandwich-urile mele.Il imparte aproape frateste cu catelul care nu a incetat sa ne insoteasca discret pe tot parcursul turei...

Cum sa-l dojenesc cand vad ca e atat de incantat ca a evadat din Bucurestiul aglomerat pe care il “ iubeste “ atat de mult …In timp ce infulec la randu-mi sandwich-ul ramas, imi torn si cateva pahare de ceai si profit de ocazie sa ma laud cu termosul primit de la mama.Doktoru’ nu se lasa impresionat si se rasfata cu o bere,fara alcool insa..Ce buna e mincarea la munte,in aer curat !Donez si eu o bucatica amicului patruped ce da sugestiv din coada in jurul meu si dupa ce pun termosul in rucsac dau semnalul de plecare.

In curand ne apropiem de o panta ce coboara spre soseaua ce ne va duce inapoi la cabana.Furat de peisaj, ma abat un pic de la traseu, ocazie de care Doktoru’ profita si face ca de obicei cateva glume pe seama calitatilor mele de ghid turistic.Sunt obisnuit asa ca nu il bag in seama si in cele din urma regasim marcajul.Inca o portiune de drum prin zapada si gata, suntem la masina .Ne luam ramas bun de la amicul patruped ,ne dam jos parazapezii si pornim spre casa .Ne hotaram sa trecem si pe la manastirea ce s-a construit recent ,nu departe de Groapa Seaca ,intr-o frumoasa poiana de langa marginea drumului . Constatam ca acum este inchisa asa ca ne intoarcem si dupa cateva zeci de minute suntem deja acasa,asteptand Invierea de a doua zi…A fost o zi frumoasa…

Text si foto : Dragos Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Preludiul primaverii

2010-03-23T01:35:00.011+02:00

Nu s-au vestejit inca in vaza primii ghiocei si cele dantai branduse ,acesti gingasi soli ai primaverii,pe care doar deunazi i-am cumparat pe la colturi de strada.In curtile gospodarilor de pe Sohodol sau Slatioara,doar cativa miei au prins sa zburde in asteptarea fratilor lor de joaca.Copii doar de putin timp si-au luat ramas bun de la saniute,iar oameni pe strada,mai poarta inca paltoane si caciuli…

De pe Parang spre vale,urmele de schiuri aduc zvon de iarna grea pe inaltele piscuri.Cu cat urci mai sus urmele se inmultesc.Citesti in ele freamatul tineretii revarsate slobod pe pantele insorite si ispitit ,urci tot mai sus. Un soare cald te insoteste ,parca mai cald decat fusese jos.Nedumerit iti mai lepezi din haine.Dar cum,se poate ?Soarele arde tot mai tare,curand si privitul devine suparator.Iti pui in graba ochelarii de soare.Mai mergi o cale,si inca una si curand esti sus.

De necrezut !Turisti ,schiori,intocmai ca pe plaja,goi pina la brau,cu totii stau la soare.Te dumiresti indata : in munti e primavara !Doar tu,cel care niciodata n-ai incercat sa urci ,spunandu-ti : " nu vezi ce frig e aici,daramite acolo " ,nu stii ca in munti e primavara.De-ncerci sa urci macar o data , "bolnav " vei fi pe veci si intocmai ca jivinelor ce stau inchise in custi la gradina zoologica, izul primaverii de pe piscuri iti va patrunde si tie in nari facandu-te sa simti fiorii ce te vor chema spre inaltimi..

Curand pe creste vor apare pete de verdeata.Incet,incet zapada stapana,atotputernica acum,se va imputina.Aceasta alternanta de pete verzi si albe e semnul primaverii implinite in munti. Paraiele inghetate se vor descatusa.Pe stresini ,la cabane si stana,turturi de gheata inmuiati sub soare se vor topi alene.In circuri glaciare ,torente de zapada,avalanse,vor da ecou navalnic,vestind si in zonele alpine sosirea primaverii.

Iar noi turistii,asteptand sezonul,simtim eferverscenta.Ne pregatim in taina rucsacul si bocancii.Scrutam cu nerabdare zarea si numaram,o stim prea bine, zilele ramase,de-acum tot mai putine,cand insotiti de voia buna,porni-vom sus in munti in calea primaverii !

Text si foto : Aurel Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Bradul

2010-03-17T21:17:00.008+02:00

In padurea de pe muntele ce strajuieste Jiul,traia candva un brad.Era inalt,frumos,puternic.Il cunoastea intreaga Vale,il admirau minerii depotriva cu ciobanii,il cautau copii ca si tinerii sau oamenii maturi.In zile de dogoare ii ocrotea cu umbra lui,ii proteja pe timp de ploaie sau furtuni.Sub scutul lui isi regaseau sperantele cand rataceau pe carari invaluite in ceata.Pentru toti ,bradul cel singuratic era considerat un simbol ,cel al increderii in viata,al muncii oneste fara preget,al dragostei de oameni,al bunatati fara margini.
Isi alesese loc de trai golul alpin ,lasand padurea mai la vale infruntand singur furiile muntelui intelegand ca aceasta ii este soarta.Nu s-a chircit in calea gerului naprasnic,a ramas drept cand a viscolul a incercat sa-l franga,a rezisat stoic grindinei dezlantuite.A trait si zile insorite,cele mai multe ,cand-trup din trupul muntelui –a fost rasplatit din plin de frumusetile lui.Ca fiinta a muntelui,infratit cu el,i-a ramas fidel o viata intreaga.
Dar a venit o zi-sunt ani de atunci-cand soarta nemiloasa curma viata bradului cu lovituri neasteptate de topor.A plans atunci o vale intreaga.Gemeau muntii sub povara tristei vestii,lacrimau paraiele indoliate,sufereau amarnic vietatile muntelui.Padurile transmiteau in soapta groaznica stire pe care nimeni nu vroia s-o creada…
Si totusi bradul nu mai exista!Dar oamenii continuau sa-l caute.Il mai cauta si acum si-l vor cauta mereu,caci bradul cel bun a lasat in urma-i insemnele traiirii sale.Astazi alti brazi micuti s-au nascut in pepiniera muntelui in golul alpin preferat de bradul...bunic.Ei simt adierea blanda pe care bunicul le-o transmite in pale de vant ocrotitor si ii trimit ,la randul lor,pioase ganduri de recunostinta.In pajistea alpina de de odinioara ei vin adesea si presar flori de colt-simbol al nemuririi-peste radacinile-i ramase in viata. Si anii vor trece in continuare.Bradutii vor devenii la randul lor brazi,traind zile frumoase sau posomorate,dupa cum barometrul vietii va arata timp senin sau zile ploioase si mohorate.Se vor naste alti braduti ,apoi altii.Pajistea alpina va fi an de an,cand inflorita,cand colorata in nuantele pline de melancolie ale toamnei,cand inghetata sub pojghita alba a zapezii.
Intotdeauna insa va veni o primavara cand odata cu natura vor renaste si amintirile despre bradul de altadata.In memoria oamenilor el va ramane intotdeauna inalt,frumos,puternic.Va fi acelasi – bun si altruist.La focul cald nascut din trupul lui ne vom incalzi intotdeauna.

Texi si foto : Aurel Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Cumpana anotimpurilor

2010-03-04T22:55:00.017+02:00

Soare ,negura ,senin,viscol,ploaie ,burnita,iata toata gama de capricii cu care iubitorul de drumetie este intampinat de favoritul sau muntele,cand fidel lui,isi ia pentru a nu stiu cat oara rucsacul in spate si porneste sa-i calce din nou cararile.
Reverie ,descumpanire,incantare,deceptie,extaz ,iata la randul lor stari,sentimente pe care tot el,muntele,le insufla adeptilor sai,dupa cum cele oferite intr-o zi sau alta se apropie de limitele perfectiunii sau din contra ,se situeaza in extrema cealalta...
Si,cunoscandu-i toanele,el ,turistul adevarat,ia muntele asa cum este .Fie in sezonul branduselor si ghioceilor,fie in cel al noptilor calde de vara cu luna plina si puzderie de stele,fie in cel al ploilor marunte si reci,sau,dimpotriva,al zilelor cu soare palid si frunze ruginii ori ,in sfarsit,in sezonul hibernal,cand zapada proaspata este spintecata cu voluptate de schiuri sau de bocancul dornic de drum.Pentru turistul adevarat anotimpurile nu fac decat sa schimbe haina muntelui,sa-i confere o culoare sau alta,sau sa-i modifice,sa zicem mai prozaic conditiile atmosferice :temperatura,taria vantului,forma precipitatiilor..Elemente care reduc sau amplifica gama satisfactiilor,caci pina la urma numai acestea raman cele pe care le incearca neobositul calator pedestru.
Nu vi se pare ca nu doar zilele cu soare si cer senin petrecute pe creste pot fi minunate ?Ce-ati zice ,de exemplu ,de-o zi mohorata cu ploaie marunta si rece petrecuta linga focul mocnit din mijlocul unei stane,numai in tovarasia baciului si a cainilor lui,ascultandu-i povestile spuse cu vorba simpla ,batraneasca ,evident tot despre munte si despre ispravile lui.Sau ce va spune ,sa zicem vintul napraznic care va biciuie obrajii,va taie rasuflarea si va face sa lacrimati dupa ce urcand buza muntelui,vedeti negurile fierband in caldarea glaciara deschisa dintr-o data la picioare !?N-ati savurat niciodata placerea de a va dezgheta cu ceaiul fierbinte in bucataria calda si primitoare a cabanei,dupa ore intregi petrecute in vant ploaie sau zapada ?
Daca la toate aceste intrebari si la alte asemenea veti raspunde afirmativ ,v-ati putea numi cu adevarat prietenul muntelui si veti fi recompensati mult mai mult decat o pot spune turistii de sezon,cei care urmaresc cu multe zile inainte de a pleca la drum,buletinele meteorologice de altfel atat de imprevizibile.

In munte e inca iarna.Acolo sus,ea vine prima si pleaca ultima.Si totusi primavara va incepe curand sa dea si aici primele semne de viata,paraiele se vor dezgheta,raurile isi vor umfla apele pe pantele repezi iar soarele torid va porni avalanse in iures nebunesc.Animalele muntelui coborate in padurile mai sigure de la poale vor incepe sa urce din nou spre inaltimi.Eliberata din stransoarea zapezii iarba ingalbenita isi va recastiga culoarea preferata.Verdele va incepe incet,dar sigur sa castige teren.La inceput ,in mici insulite ,apoi in pete mari,alternate de pete de zapada,pina cand acestea din urma se vor fi topit .
La cabane,grupurile in crestere continua vor da primele ...batai de cap cabanierilor.Cararile ,acoperite atata timp cu omat,vor incepe sa fie din nou batatorite,autobuzele si trenurile luate cu asalt.Si printre toti,in valmasagul care oarecum il stighereste,va fi si el,turistul adevarat,cel pentru care primavara inseamna doar o schimbare a scenei...

Text si foto : Aurel Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Covorul de stele

2010-02-26T00:58:00.005+02:00

Fascinatia muntilor inzapeziti isi gaseste cu greu termen de comparatie.Imaginatia nu trebuie sa poarte gandul in Alpi ,pe Himalaya,in Muntii Stancosi sau Anzi Cordilieri,pentru a cauta superlativul pesiajului montan hibernal.

E suficient sa te deplasezi la Campu lui Neag,aceasta autentica si straveche vatra romaneasca,sat de munte cu oameni harnici si inimosi,ca sa vezi frumusetea muntilor sub mantia hermelinei albe;acolo este inca iarna.Contrafortul de granit si bazalt ce incepe in Custura Mare si se termina tocmai in calcarele din Dealului Farcas din Crividia Vulcanului ofera privitorului o culme alpina majestuoasa,asezandu-i in prim-planuri elemente specifice decorului jienesc : case pitoresti,curti dacice cu oi frumoase si caini voinici,clai de fan si lemne asezate in stiva,cojoace ,straiti,camesi puse la soare in tarnat,oameni care ca nu stau o clipa,avand intotdeauna ceva de facut.

Daca pretentiile cresc urci in Parang sau Retezat,iei drumul Lotrului sau pornesti pe cararile Surianului,cauti miracolele zapezii pe creasta muntilor Valcan,la Straja,pe Siglau,pe Oslea.

Patrunzi pe fire de ape,unele inclestate in chei si saritori incremenenite in gheata sau altele line,strabatand sub pojghita albastruie largile poieni.

Regasesti tapsanele linistite cunoscute din vara.azi decorate festiv cu branduse si ghiocei,pe primele petece de zapada inca atat de mici.In zdrentaria peretilor verticali privesti uimit perdelele de gheata , alcatuiri de zefir din plapande firicele de apa.Picatura cu picatura ,se nasc gingase stalactite transparente,surorile celor din pesteri.

Daca te avanti pe varfurile mari,uimirea creste,incremenirea alba iti taie rasuflarea.Peisajul grandios ,inundat peste tot de sulitele argintii aruncate din inaltul cerului de soarele amiezii nu cunoaste asemanare.De pe acoperisul muntilor incerci inutil sa reconstitui traseele verii.Ghicesti cu greu potecile ce urmeaza cuminti firul vailor repezi.Ochii urca pe potecile marcate atent pe culmile zimtate.Reintalnesti locurile de popas unde cortul ti-a fost gazda ospitaliara. Incerci sa compare imaginile vii cu cele din amintiri.Renunti imediat,prea te copleseste prezentul.Te exalteaza albastrul din zenitul cerului.Te socheaza albul violet al coltilor ce inteapa cerul.Te linisteste zarea din departari ,pe care au aparut deja razele rosiatice.Timpul se comprima,se apropie amurgul

.In zig-zagul custurilor dinspre apus,soarele isi cauta culcusul prelungind umbrele serii montane in fantastice alcatuiri cu forme bizare.Te intrebi,de unde atata frumusete ? Uiti de tine,uiti unde de afli.Iti prelungesti extazul acestor clipe unice transformate in vesnicie.

Si ,iata,dupa un pinten de munte,la inceput sfioasa dar apoi din ce in ce mai indrazneata,apare luna strajuita de luceferi scanteietori.Reflexele ei albastrii picura liniste in adancul sufletului.Stelele- este oare posibil?-au coborat una cate un ape intinderile albe ale muntilor acum adormiti,acoperind totul cu un covor de… licurici de gheata.Sute,mii,milioane,miliarde.

Gandurile nu mai zboara,se opresc aici si adorm si ele,linistite,sub plapuma puzderiei de minuni ale nopti alpine.

Text si foto : Aurel Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Ninge in poiana !

2010-02-22T21:58:00.007+02:00

In peregrinarile noastre prin Natura,cautam adesea cararile iernii.Nu pentru ca ne-ar placea mai putin pajistea renascuta a primaverii,plaiul inmiresmat al verii sau ceata furisata pe vaile toamnei.In fiecare anotimp,prietenul nostru Muntele,ne ofera cate ceva din frumusetile lui,folosind – ca un orator care vrea sa convinga –mijloace de exprimare potrivite momentului.Ne vorbeste prin sipot de izvoare,ne sopteste prin fosnet de cetina batrina,uneori ne canta la harfa vrajita concertul..linistii absolute ce il domina de veacuri ,picurind in fiinta ascultatorului clipele de regasire atat de dorite.

De ce atunci preferam iarna?Probabil pentru ca mantia alba sporeste poezia muntelui.In prezenta zapezii redevenim copii,copii maturi,constienti de bucuria pe care o traim in prezenta fulgilor de nea,peste care adaugam cumpatarea anilor.Dar spre deosebire de cei mici,devenim si melancolici,stare de spirit dupa care tanjeste si fata cea sfioasa si tinarul indragostit,dar si barbatul sau femeia la varsta carora s-a adaugat intelepciunea experientei.Farmecul iernii nu este refuzat nici de veteranii muntelui,cei de la tamplele carora fulgii jucausi au depus primele suvite albe cazute parca impreuna cu stratul vaporos din poiana proaspat ninsa.

Dorim iarna pentru ca ne exalteaza alunecusul vijelios pe schiuri,pentru ca ne incanta piruetele ametitoare pe arabescurile ghetii,pentru ca ne starneste ambitiile de a ne lega curajosi in coarda alpinistilor ce strabat pe muchie de cutit cornisa din buza prapastiei.

Alergam dupa azuriul cerului de iarna,orbiti de stralucirea soarelui reflectat in cristalele zapezii de pe inaltele creste alpine,compatimind pe cei prea comozi ramasi undeva in fundurile vailor,care nici nu ghicesc macar ce poate fi dincolo de pacla de fum si ceata in imparatia soarelui.Cand revenim bronzati si plini de voie buna in lumea celor de jos starnim mirare si curiozitate printre cei inca zgribuliti de gerul ce s-a incapatinat sa le tina tovarasie pina dupa orele amiezii.

Cautam placerile iernii montane pentru clipele de desfatare si reverie,cand dupa un urcus greu si totusi placut ajungem la cabana care ne este atat de draga.De dupa geamul aburit privim apoi alaturi in poiana.Nelinistea din noi se risipeste.Firea se calmeaza sub efectul binefacator al balsamului alb.Ganduri negre-daca sunt-se topesc sub vraja basmului cu frumoasele zane ale iernii.Imaginea din fereastra – parca fermecata-creste si se apropie ca pe un ecrean ireal.Ninge in poiana !

Text si foto : Aurel Dula

Asculta mai multe audio Muzica

"Entii" din ...Parang

2010-02-15T21:16:00.041+02:00

Suntem in plina iarna,un anotimp pe care il ador ,ca atare am profitat de zapada proaspat cazuta cu citeva zile inainte si ne-am propus sa facem o scurta incursiune in Parang .Am fost inspirati - am avut parte de o zi splendida cu cer senin si o vizibilitate extraordinara - chiar si crestele Retezatului se puteau vedea in departare :

Pe masura ce inaintam prin nameti si admiram cu incantare nedisimulata frumusetea peisajului din jur ,constientizez ca intotdeauna am fost fascinat de aerul de mister al padurilor noastre,in special de acei imensi copaci seculari,cu formele lor din cele mai ciudate...

Trunchiurile lor groase cu radacini adanc infipte in pamant, cu crengi noduroase si lungi ,aduc a personaje de basm - siluete inchipuite de care ma speriam adeseori in copilarie,in timp ce colindam codri umbrosi ce impadureau dealurile din spatele casei bunicilor mei...

Contemplam captivati armonia...si linistea din jur, aceea liniste care la un moment dat simti ca te inunda ,si despre care poti spune ca o auzi chiar...

In timp ce ne facem carare prin zapada pufoasa,suntem intampinati de un copac ce isi inalta semet "bratele" spre cer si parca vrea sa ne transmita ceva...pare a fi strajer solitar pus sa pazeasca intrarea in padure ...

La un moment dat ne trezim inconjurati de o multime de alti copaci ,care par a prinde viata,asemenea entilor din " Stapanul Inelelor " ( Păstorii Copacilor - rase de copaci creati să vorbească în numele tuturor celor care au rădăcini şi să-i pedepsească pe cei care le fac rău.. ) spunindu-ne : " pe-aici nu se trece ! "...

Simtind ca suntem defapt animati de ganduri cat se poate de pasnice ( ca nu vrem sa ucidem nici un semen de-al lor ,sa-l taiem , sa-l scrijelim , sa-l ciopartim,sau sa-i dam foc ,precum altii asemeni noua care au mai trecut pe-acolo ) si ca nu dorim decat sa ne bucuram de privelistea din jur ,"entii" ne ingaduie sa trecem mai departe ....

Mai mult ,cativa se ofera parca sa ne fie calauza si se insiruie hotarati inaintea noastra ,de-o parte si de alta a drumului ...

Rasuflam " usurati " si pornim mai departe pe cararea ce ne duce acum inspre casa :

Ne bucuram de frumoasele clipe petrecute in mijlocul " entilor " din Parang ,le multumim in gand pentru " ospitalitate " si ne dorim ca noi oamenii - cei care pretindem ca suntem cele mai inteligente fiinte de pe pamant - sa avem intelepciunea sa nu-i distrugem vreodata , sa ii pretuim si sa ii respectam cum se cuvine...
Ca si cum ne-ar fi citit gandurile ,frumosii copacii se aliniaza de-a lungul drumului,prezentandu-ne parca onorul si spunindu-ne in cor - "La revedere ! " :

Un ultim bastion,un ultim "strajer" si gata,am iesit din lumea entilor...In drum spre casa ,in timp ce ne gandim la o cana de vin fiert ,ne simtim datori sa multumim faptului ca suntem privilegiati ca locuim atat de aproape de aceasta minunata lume ...

Nu in ultimul rand,ne propunem si ne promitem sa revenim....O vom face cu prima ocazie...

Text si foto : Dragos Dula

Asculta mai multe audio Muzica

Hoinarul muntilor

2010-02-11T22:43:00.014+02:00

Realitate placuta si necesara ,in permanenta dezvoltare pe intregul mapamond,turismul continua sa ramana pentru foarte multi o..necunoscuta.O buna parte dintre locuitorii planetei nu il pot practica din motive obiective.Altii prefera alte activitati,intr-o oarecare masura echivalente ca beneficiu asupra sanatatii si destinderii.Exista si o categorie indiferenta fata de turism,cel putin pina la proba contrarie.

Curios insa,exista si oamenii..ostili turismului.”Ce poate fi frumos pe munte?” isi spun ei,” De ce sa pierd timp si sa cheltuiesc bani?” – auzim pe alocuri.Ba uneori sa fac afirmatii de genul “ Sa ma plateasca si tot nu m-as duce..!”.Nu este intamplator faptul ca acesti oameni,din fericire tot mai putini,nu sunt preocupati nici de alte activitati extraprofesionale.Avand astfel de prejudecati,ei isi rapesc singuri un drept al lor.Dreptul la sanatate,la cunoastere,dreptul de a trai o viata complexa,bogata din punct de vedere spiritual,o viata echilibrata fizic si psihic.Pentru ca ,in ultima instanta,toate acestea se pot obtine -experienta o dovedeste - si prin practicarea consecventa si rationala a turismului,in primul rand al drumetiei,care reprezinta cea mai autentica latura a turismului.Din fericire exista si reversul placut al problemei,exista cu alte cuvinte oameni,cei mai multi,care fac turism din placere.Nu trebuie deci sa surprinda faptul ca ,uneori,turismul se transforma in pasiune.Sunt contaminati de o asemenea “boala” oameni cu o anumita constructie interioara ,care nu dispun neaparat de o constitutie fizica deosebita,dar “ simt” ,” gusta” si “ traiesc “ muntele pina in adancul fiintei lor.Am incercat sa gasim un cuvant romanesc,eventual un echivalent al unor expresii straine,care sa-i caracterizeze cat mai aproape de realitate pe acesti fideli pasionati ai muntelui.Din pacate dictionarele nu ne-au fost de mare pret.Cel mai apropiat ni s-a parut cuvantul “ montaniard “,dar acesta provine din franceza.Germani folosesc expresia “ Bergvagabunde” care s-ar traduce “Vagabondul muntilor” ,care nu suna grozav in limba romana,chiar daca e evident ca sensul cuvantului nu este cel dat de traducerea cuvant cu cuvant…

In ceea ce ne priveste am optat pentru “ hoinar al muntilor “,acceptand ca,in definitiv,cel ce merge pe munte,de fapt ..hoinareste.Nu este obligat sa o faca si totusi o face,avand in final un punct de referinta – cabana,lac,varf,munte – unde trebuie sa ajunga dupa ce ,in prealabil,acasa,a “hoinarit “ pe harta si a stabilit,neobligat de cineva sau de ceva,ca vrea sa mearga in cutare sau cutare loc.Sigur ca “hoinar “ ,in sensul usual al cuvantului,inseamna un om care merge fara rost si fara o tinta,dar a hoinari pe munte este cu totul altceva..

Hoinarul muntilor cunoaste dinainte atat volumul de resurse pe care le va investi – efort fizic,timp,bani - cat si rezultatul : sanatate fizica si psihica,vigoare morala,pofta de ….viata !El este deci constient ca in aceasta ecuatie,dincolo de semnul egalitatii,obtine – paradoxal – o valoare infinit mai mare,spre binele personal si nu in ultimul rand al celor din jur..

Nu vrem sa absolutizam ideea pentru care am pledat in randurile de fata.Asa cum am mai spus-o,nu toata lumea poate face turism.Dar,sa nu uitam ca ne aflam intr-o regiune montana cu posibilitati extraoridinare de a practica turismul.Si daca cei din Delta ,sa zicem,practica canotajul,care a devenit a doua lor natura,de ce nu am putea noi,cei din Valea Jiului,sa practicam tursimul in mod consecvent,placut si util?Sa devenim ,cu alte cuvinte,fiecare dintre noi,un hoinar al muntilor,in sensul bun al cuvantului,cel pe care am dorit sa-l relevam in aceste randuri…

Text si foto Aurel Dula

"Steagul Rosu " : 1 Februarie 1981

Asculta mai multe audio Muzica

Copyright © Dragos Dula . Toate drepturile rezervate.

Orgile Jietului

2010-01-26T21:21:00.008+02:00

Fie-ne permis ,stimati cititori sa solicitam participarea dumneavoastra - bineinteles imaginara - la bucuriile si satisfactiile incercate de un grup de nedesmintiti montaniarzi care au avut inspiratia sa-si petreaca,Revelionul undeva departe,in munti.

Nu este in intentia noastra de a scrie o cronica a acestui revelion montan - minunat dealtfel - considerand ca n-am face altceva decat sa va prezentam un epilog..intarziat.

Am retinut insa,dincolo de trairile specifice momentului ,elemente de decor de o frumusete nebanuita pe care cu stangacia fireasca incercam sa vi le descriem.Precizindu-va ca este vorba de Obarsia Lotrului ,am facut si localizarea de rigoare care se impunea,pentru ca in eventualitatea in care am starnit curiozitatea catorva dintre dumneavoastra,sa ne puteti urma.Nu va nelinistiti insa ,nu va sugeram sa parcurgeti intreaga distanta pina la cabana.Ar fi credem,o performanta doar la indemina celor mai incercati drumeti,acum ,cand iarna a asternut omat in strat gros,pe drumuri si poteci de munte.

Sa pornim deci,pentru inceput cu autobuzul de Jiet ,iar apoi - de ce nu?cu o sanie trasa de cai ,spre aceste tulburator de frumoase chei ale Jietului.Pe nesimtite intram intr-o lume a splendorilor ,pe care natura le asterne aici la fiecare pas in forme si culori nebanuite...

Jietul,prins in chingile ghetii ,se zbate in albia ingustata ,acoperit pe alocuri de albe fete de masa,pe care jocul intamplarii le-a asternt neglijent ,dar fermecator pe firul subtiat al tumultuosului parau.In inaltul cerului ,albastrul amiezii insorite se constituie in fundal pentru varfurile cele mai inalte ale peretilor verticali,la randul lor maiestrit colorati in nuante de verde,cenusiu,maro.Pe ici pe colo,pomi deghizati in babe imbracate in cojoace albe sau in batrani garboviti ,sprijiniti in toiege groase completeaza un decor fascinant a carui coloana sonora este doar o ...liniste perfecta,intrerupta din cand in cand de cate un clipocit de izvor descatusat in orele amiezii din nemiloasa stransoare a gerului de noapte , sau de cate un ciripit de pasare fidela locurilor.Un mos Craciun plin de daruri in ale frumusetilor iernii,a aruncat la intamplare stelute argintii pe brazii si asa incarcati ,neuitand sa aseze peste tot cadouri ..turistice pentru cele mai pretentioase dorinti...

Si ca si cum toate acestea nu ar fi fost deajuns,scena fastuoasa a tabloului iernii tine sa aiba in imagine ca decor la superlativ,perdelele de gheata ,cortine fabuloase tesute din fir de apa inghetata.Te transpui pentru o clipa in lumea minunata a pesterilor ,vazand stalactite stravezii prelinse pe margini de stanci in alcatuiri fantastice.Spontan ,le asemui cu imense orgi.Atat de puternica este asemanarea ,atat de multe,de splendide si... muzicale iti par orgile de gheata ,incat imaginile par ca incep sa aiba sunet.Ele se transforma intr-o suava melodie,simfonie a iernii,audiata in maiestuosul templul al naturii.

Priviti si " ascultati" si dumneavoastra orgile din cheile Jietului !

text si foto : Aurel Dula

" Steagul Rosu " : 11.ian.1981

Imperiul Alb

2010-01-25T22:48:00.014+02:00

Trecand peste rigorile inerente gerului de ianuarie, acceptind fara voia noastra cite un lunecus pe strada sau un ..guturai, ne-am simtit atrasi in miezul iernii de spectaculosul abundentei de zapada, de jocul fantezist al fulgilor jucausi, de larma molipsitoare a copiilor iesiti cu sanii, cu schiuri, cu patine, sa guste din placerile iernii.
Am luat drumul Retezatului, cu speranta ca eforturile noastre, riscurile la care ne expunem, vor fi pina la urma incununate de succes. Nu intentionam sa escaladam -nici nu am fi putut-o face dealtfel - vreunul din gigantii acoperiti de gheata si cornise de zapada, cum sint in aceste zile Peleaga, Papusa,Vf.Mare sau Vf.Retezat. Ne-am propus doar atingerea unei cote de perspectiva, un loc de unde sa putem admira,cat mai din plin si de aproape,panorama cetatii de bazalt si granit pe care o stiam pe dinafara din anotimpurile " colorate " .
Am identificat acest loc in Plaiul Mic, situat in apropierea cabanei Buta si odata socotelile facute, am pornit intr-o dimineata senina din Campul lui Neag neglijind aducerile aminte care spuneau ca in vara am parcurs distanta pina la cabana in aproape patru ore de mers! Temerile ne-au fost de la inceput indreptatite, caci dupa iesirea din soseua ce duce spre Campusel, am inceput sa ne croim carare in nametii proaspetii de zapada, trecand pe rand la conducerea sirului indian compus din sapte temerari. Am uitat destul de repede ca am parcurs drumul pina la cabana in opt ore de eforturi sustinute. Ne-au ramas in schimb, pentru multa vreme intiparite in minte, peisajele de iarna ce ni s-au perindat succesiv in fata ochilor, fascinatia, incantarea, poezia fanteziilor iernii, pe care natura generoasa ni le-a aoferit pentru a ne astampara setea de frumos. N-am uitat nici seara de cabana atat de intima si plina de farmec, pe care impreuna cu cabanierul am petrecut-o in bucataria mica, devenita dintr-o data o inedita si ospitaliera gazda.
A doua zi, spre placuta noastra surpriza, aceasi vreme senina, care conteaza atat de mult in mijlocul muntilor, ne-a intampinat odata cu prima mangaiere a soarelui.Cu toate acestea,la inceput, bocancii nostri scartaiau sub apasarea pasilor, muscand din zapada inca inghetata care,fara sa vrea,ne favoriza astfel un urcus lipsit de neplacutele infundari pina la genunchi.Fara sa ne grabim,inaintam incet spre surlaul prin care vara se urca atat de simplu si usor in Saua Butii si ocolind mult spre versantul sud-est al Dragsaniului am invins in cele din urma si ultimul metru din altitudinea pentru care luptasem. Si-odata cu acest ultim metru,imaginea mult dorita ne-a aparut dintr-o data in toata maretia ei, coplesindu-ne! Retezatul, complet alb, era aici in fata noastra, incremenit peste adanca vale a Lapusnicului, aparent incremenita si ea. Coama Slaveiului, Judele, Bucura, Peleaga si Papusa, straji tacute in uniforme albe de sarbatoare, se profilau intr-un contrast orbitor pe albastrul din ce in ce mai adanc al cerului. Frumosul nostru munte hiberna linistit ,batraneste,sub mantia ocrotitoare a uriasei hermine albe, oferind celor sapte prieteni ai sai o imagine unica: Imperiul Alb al Retezatului !

text: Aurel Dula

"Steagul Rosu " - 21.ianuarie.1979

ENIO MORICONE..
Asculta mai multe audio Muzica

Floare de colt

2010-01-20T11:22:00.013+02:00

Zile triste de februarie.Acolo sus in munti,fulgi grei de zapada au acoperit totul.Cu un suprem efort,un petec de zapada s-a impotrivit mortii,apoi senin,cu fruntea sus,s-a supus firii.Suierand necrutator,vantul a dus ingrozitorea veste din munte in munte,din vale in vale.S-au intristat muntii ce inconjoara Valea,i-a coplesit omatul greu.

E trist Parangul.El,cel care odinioara fura stralucirile soarelui ,dandu-le culmilor semete culoare si viata.

E trist Retezatul.Ale sale lacuri,reflectand nu demult splendoarea noptilor montane cu luna si stele,par astazi inghetate pe vecie.

Sunt tristi Surianul si Varful lui Patru.Stanele lor intesate in vara ,sunt acum pustii,fara vlaga.Nu se vad turme de oi,nu se aude latrat de caine.Nici macar salbaticiunile nu se arata,ci par a respecta tacerea si amaraciunea lor.

E trista Obarsia Lotrului.Leaganul atator bucurii si clipe de desfatare senina a incremenit sub povara stirii aduse de vantul acestui crud februarie.Masa de lemn de sub bradul cel falnic ,e goala acum.Doar zapada in start gros o acopera.Pe alocuri topita,o face sa lacrimeze...

S-a intristat si Cerna.Putine veri in urma,ea ,Cerna,se bucura de bucuria celor care o cunosteau atunci.Sarea vesela din piatra in piatra si infratita cu Cernisoara,Gardomanul ,Ivanul ,Carbunele sau Balmosul duceau la vale spre Danubiu fericirea zilelor traite atunci.Acum Cerna tace.Inghetata de ger ,tanjeste dupa soarele verii care pare ca nu va mai veni niciodata.

Stana din Rau s-a asternut si ea in tacere adanca.Custura,Gruniul,Lazarul si Valea Marii ,batrane varfuri ,au incaruntit de tot." Doliul " alb se asterne lin dar sigur peste vigurosul Rau Barbat a carui frumusete austera a atras vara de vara zgomotoase grupuri .Multimea de cascade,sprintare izvoare,nu mai pulseaza azi de viata oprind inima falnicului rau...

Muntele Oslea ,Campuselul,fac garda muta cararilor pe care pasii parca se aud inca.Pe varful singuratic,vii amintiri se aud in geamatul vantului ce isi plange jalea.Dincolo peste Jiu ,cetatile de calcar ale Pietrei Iorgovanului,Soarbelor,Galbinei,Paltinului sau Muntelui Piule ,privesc si ele impovarate spre firul de poteca din vale,cautand zadarnic din priviri,semnele de viata.

Pe fata Jarului ,sub crusta inghetata ,poieni ce ieri zambeau in soare,isi amintesc de zilele cand ursul si-apoi lupul,deadeau tarcoale turmei,aici sub ochii lor.

Paduri batrane sau mai tinere isi tainuiesc in ascunzisuri sacre amintiri.Aici sub bradul acesta,sau acolo langa apa,pe potecuta aceea,sau chiar pe acel drumeag sunt urmele de viata ce parca acum zac...

Pe acest altar de suferinta alba ,cad undele de soare,dare de speranta.O noua primavara va veni si dupa ea o vara.Noi generatii de... ani,azi mici copii,vor reanima dorul de viata al naturii indoliate.

Si daca flori ,o seama,sunt inghetate acum,chiar rupta fiind- deci moarta,o floare nu vestejeste niciodata : florea de colt...

text si foto : Aurel Dula

"Steagul Rosu" : 25.02.1973

ELP - Cest La Vie
Asculta mai multe audio Muzica

Articol scris in memoria bunicului meu - Aurel Dula la data cand acesta e plecat dintre noi intr-o altfel de excursie ...Intrucat el este cel care i-a insuflat tatalui meu pasiunea pentru munte si frumusetile lui am postat astazi 20 ianuarie acest articol fiindca ,in 20.ian.1993, ne-a parasit si autorul randurilor de mai sus ,demersul meu dorindu-se a fi un omagiu comun adus celor doi...

Valea Stanisoarei

2010-01-19T22:04:00.007+02:00

Gandul unei ascensiuni alpine in miez de iarna se asociaza de la sine cu termeni intalniti curent in vocabularul alpinistilor consacrati .Piolet,coltari,coarda - iata accesorii care nu pot lipsi din inventarul iubitorului de drumetie montana in anotimpul zapezilor si al gerului naprasnic.Cel putin asa credeam pina in momentul cand a avut loc excursia ce v-o descriu in continuare. Cabana Pietrele,ianuarie 1973.E sambata seara.In sala de mese grupuri de turisti se destind dupa zile de munca incordate,contaminati de optimismul gemeral.Cei mai multi se delecteaza cu ..Mannix -serialul american care nu s-a sfiit sa urce pina la asemenea altitudini,bineinteles tot prin intermediul micului ecran.La o masa alaturata glumele si rasetele depasesc cu mult media pe sala,multumita probabil unui spor de ..pahare golite peste plan..Intr-un colt cineva inventeaza o poveste vanatoreasca si culmea..este crezut.La masa noastra se fac planurile ascensiunii de a doua zi.

Strabatusem de nenumarate ori Valea Stanisoarei in timp de vara.Atunci ,cele 2 - 3 ore de urcus pina in caldarea din ultima terasa glaciara ni se parea o joaca iar traseele noastre cuprindeau distante si obiective mult mai indraznete.Acum insa...

Dar sa pornim impreuna ,fara pioleti,coltari si coarda in aceasta atat de frumoasa si parca mereu alta Vale a Stanisoarei.

Dupa un somn lung si odihnitor ,un dejun nu foarte consistent si o ultima verificare a echipamentului , in sfarsit pornim !Ca de obicei in sir indian.Suntem opt.

Ne angajam in pas vioi,pe cararea ce pentru inceput are ca decor padurea.O padure deasa de brazi,cu aer ozonat si tare ce patrunde adanc in plamanii nostri avizi de reimprospatare.Respiratia devine mai ritmata,pasul mai cadentat si in curand toata lumea este preocupata doar de urcus.

Paraul ce strabate valea,altadata zglobiu si galagios ,acum tace.A inghetat demult si doar pe ici-colo ,unde soarele a fost mai insistent,isi dovedeste existenta prin cite un ochi albastru - verzui si de oarece de clipociri discrete.

Cararea se intretaie adesea cu paraul.Frati in timp de vara,ei s-au certat acum si gheata revarsata peste tot pare a fi fructul neintelegerii lor.Atentia noastra sporeste in intensitate si nu o data suntem constransi la adevarate probe de echilibristica ,dar gheata,nemiloasa,isi cere jertfa si cativa dintre noi suntem sacrificati : cazaturi fara urmari care alimenteaza buna dispozitie.

Printre varfurile tot mai rare ale brazilor falnici se zaresc primele creste.Incetul cu incetul privelistea se deschide si curand brazii raman in urma ,cedand locul jnepenisului acoperit partial de nameti,din cauza staturii sale nu prea inalte.

Stana ce in timpul verii este atat de animata ne intampina azi pustie.Instinctiv mimam gestul apararii in fata uneo cete invizibile de caini ciobanesti,imprastiati acum prin cine stie ce ograzi din satele de la poalele muntilor.In locul ciobanului care ne ura "ziua buna" o pasare fidela acestor locuri isi ia surprinsa zborul.Va reveni dupa plecarea noastra ,reluind firul amintirilor din vara.

Avertizati de ecoul vantului de pe creste pornim mai departe.Pentru orice eventualitate imbracam hanoracele ,precautie ce se dovedeste a fi intemeiata,caci nu peste mult timp vantul coboara pe urmele noastre,amintindu-ne ca ne aflam in plina iarna ,la peste 2000 m altitudine.

Pasii scartaie pe crusta de zapada inghetata si inaintarea devine tot mai dificila.Ne vine in ajutor antrenamentul excursiilor anterioare si in cele din urma eforturile noastre sa vad rasplatite in clipa cand zarim Lacul Stanisoara.Ultimii metri,cei mai grei,sunt parcursi in tovarasia vantului acum dezlantuit care isi revarsa din plin furia pe ..obrajii nostri.Ne revin in memorie pasajele citite despre marile ascensiuni montane din munti ce depasesc cu mult altitudinea la care ne aflam acum.. Si ca intr-un film pe un ecran panoramic ,ne rotim privirea ,parcurgand fiecare creasta,colt de stanca,viroaga,grohotis..toate incremenite intr-o monumentala frumusete.Recunoastem Varful Pietrele,Custura si Varful Bucurii,Saua si Varful Retezatului.Pina si vantul a incetat pentru o clipa si in linistea neverosimila auzim parca o melodie fascinanta adusa pe unde nevazute...Putin dupa aceea ne intoarcem la cabana.Un gand nemarturisit ne insoteste : vom reveni la primavara.Cu siguranta!

text si foto : Aurel Dula

" Steagul Rosu " : 04.02.1973

Looking For The Summer
Asculta mai multe audio Muzica

Teleobiectivul sau ..luneta ?

2010-01-13T22:23:00.007+02:00

Vor zambi probabil sceptic,adeptii zeitei Diana,parcurgand aceste randuri care se vor o pledoarie pentru vanatoarea fara..pusca.Vor fi concilianti in acelasi timp,acceptand ca de fapt pasiunea lor nu se rezuma doar la momentul culminant al ei,acela cand vanatul urmarit ore intregi sau poate zile ,este rapus de glonte.Autorul articolului de fata,un ne-vanator,intuieste prin ceea ce i-a oferit propria pasiune,ca intreg ansamblul de peripetii,momente de surpriza,situatii limita ce se asociaza vanatoarei propriu-zise fac savoarea si ineditul pelegrinarilor pe urmele vanatului.Cel ce va " povesteste" prin imagini citeva din intalnirile sale cu caprele negre,merge chiar mai departe,sperand ca va catige de partea sa si alti partizani ai unui gen de vanatoare cu nimic mai inferior celei cunoscute si practicate dupa toate canoanele scrise sau nescrise...

Asadar este vorba despre vanatoarea cu aparatul foto !Veti recunoaste din capul locului ca purtatorul unei asemenea " arme " - chiar benefiicind de ultimele realizari in materie ale tehnicii - pleaca din start cu un handicap fata de posesorul unei pusti adevarate !Vanatorul fotograf parcurge cu aceleasi imense satisfactii fazele ce preced vanatoarea propriuzisa ,ca sa nu mai vorbim de clipa victoriei ,cand multumita dibaciei sale si nu de putine ori a unei experiente indelungate ,reuseste sa " rapuna " trofeul pe care si l-a ales cu aceeasi minutioasa atentie.Clipa cand el apasa pe declansatorul cutiutei fermecate nu este cu nimic mai prejos decat cea in care vanatorul apasa pe tragaciul pustii,ba dimpotriva satisfactia este amplificata de gandul ca desi " invins",vanatul va continua sa traiasca.

Apropierea ,exceptand actul final al urmaririi,ramane fara indoiala partea cea mai frumoasa,mai pasionanta,prin ceea ce solicita si da in schimb originalului vanator.

Capra neagra,un animal cu atatea insusiri ce il feresc de nu mai putinele primejdii,ramane totusi ceea ce este si tocmai acele putine insusiri care ii mai lipsesc ,il fac uneori vulnerabil in fata plusului de inteligenta al omului .

Iata una din intalnirile autorului cu caprele negre,care va pleda spera el ,in favoarea castigarii de teren a acestei pseudo - vanatori.

Ma aflam ,ca de obicei,de unul singur,intr-una din caldarile glaciare care-mi devenise atata de familiare.Scotoceam de vreo doua ore grohotisurile,surlaiele si acele tapsane verzi suspendate - atata de caracteristice habitatului specific minunatelor patrupede - dar in ciuda binoclului performant cu care eram echipat nu desluseam nici o urma .Incepusem sa-mi pierd orice speranta cand deodata suieratul strident al un tap solitar imi readuse increderea in posibilitatile unei reusite.Intorc capul in mod reflex si pentru o clipa raman din nou descumpanit.Prea era departe tapul si mai ales prea la inaltime ,ca sa pot spera o cat de mica apropiere.Ma gandeam ca la primii pasii pe care ii voi face in directia sa,se va indeparta pastrand distanta care sa il fereasca de orice surpriza .Si totusi..Privindu-ne reciproc ,observ ca tapul -probabil plictisit - se aseaza in culcusul lui si ma priveste cu evidenta superioritate si ..dispret. " Ce-o fi cautind asta pe-aici ?" si-o fi zis maria-sa de pe inaltimile muntelui..Intr-o clipa mi-am facut un calcul simplu si fara sa-i mai acord in aparenta vreo importanta,am pornit in jos in sens invers.Cu coada ochiului urmaream un bot de munte care curand se interpuse intre noi.In acest moment,stiindu-ma nevazut,am inceput sa urc din nou spre un reper pe care mi-l fixasem dinainte.In spatele reperului,un bolovan urias ,acoperit de jnepeni ,trebuia sa-l reintalnesc pe " maria-sa " ,tapul !Este cred,inutil sa va spun,ca in cele 25-30 de minute cat a durat apropierea ,mi-am pus in joc intreaga dibacie de care eram capabil ,astfel incat sa nu ma fac simtit .Fiindca panta era mare,m-am ferit in primul rand ca nici o pietricica sa nu alunece sub picioare.Ea ar fi antrenat in cadere si alte pietre iar zgomotul produs ar fi compromis temerara mea actiune.In vreo doua locuri am mers taras ca indienii ,pentru ca mergand in picioare as fi riscat sa fiu vazut de " rivalul " meu .Pina si respiratia ,in ciuda dificultatii traseului in panta,am incercat sa mi-o controlez astfel incat sa nu fie auzita,din acest motiv trebuind sa fac citeva pauze.Ma gandeam atunci : nu cumva m-o fi simtit tapul si ma va suiera dispretuitor de pe alta stanca si mai indepartata ? Inaintam totusi incurajat caci la randul meu nu auzisem nici un zgomot.In sfarsit,am ajuns la bolovanul acoperit cu jnepeni.Imi aleg cu emotie locul pe unde sa ies ,apreciind cam pe unde ar trebui sa doarma tapul.O ultima verificare a aparatului cu mina tremurinda,o ultima respiratie retinuta si cu toata hotatarea sar dintr-o data sus pe stanca ! Era acolo,la mai putin de zece pasi !S-a ridicat in picioare si pentru o fractiune de secunda ne-am privit in ochi ..In clipa urmatoare aparatul declanseaza cu o miscare fulger si abia atunci ,uluit,tapul dispare din cateva salturi in caldarea vecina.Prea tarziu insa,el fusese " doborat" ,dar bucuria ramasese de partea ambilor combatanti : invingator si invins !

text si foto : Aurel Dula

CORUL VANATORILOR
Asculta mai multe audio Muzica

Urme pe zapada..

2010-01-13T19:59:00.006+02:00

A te adresa unor vanatori ,oameni de meserie,fara a fi unul de-ai lor ,pare o incercare destul de temerara ,cel putin in aparenta.Nu sunt deci vanator,sunt doar ..turist dar aceasta calitate nu ma impiedica sa constat ca ,turismul si vinatoarea,aceste aprige pasiuni,sunt - daca putem spune - surori in multe privinte.Sunt multe asemanari care le apropie.Afinitati fata de vraja muntelui,fata de vietatile intalnite sau,daca vreti,clipele de sublima destindere cu care sunt rasplatiti in egala masura fidelii lor adepti...

Vanatorul este in acelasi timp turist,cum si turistul este in felul sau vanator.Si unul si celalalt isi pregatesc cu aceiasi migala cele necesare expeditiei,fie ca accesoriile se numesc arma,cartusiera,binoclu sau in cazul celalalt ,cort,harta,busola..Ambii asteapta cu nemascata emotie clipa plecarii si tot la fel isi savureaza si traiesc din plin etapele fascinantelor lor escapade. Pentru amandoi ,amintirile pelegrinarilor sunt " inregistrate " tainic in vreun ungher al inimii,ca ceva sacru ,ca pentru sine insusi.

Prin ce se deosebesc totusi ?Poate prin modul diferit de a trata intalnirile urmarite sau spontane cu vietatile padurii.Turistul ,placut surprins desigur,de intalnirea cu un ...cerb sa zicem,ramane incantat de clipa ce inseamna pentru el o intamplare neasteptata si cu atat mai fascinanta...Si daca sansa ii surade si ..spontaneitatea il ajuta sa imortalizeze intalnirea pe pelicula aparatului fotografic atunci se va considera desigur norocos..Pe cand un vanator..

Exista insa un limbaj specific pe care un vanator il descifreaza aproape matematic ,in timp ce turistul il intuieste doar si aceasta ,nu in orice anotimp.Cum iarna este inca in drepturile ei acolo sus in munti,turistul este avantajat si poate descifra cu aceeasi usurinta ,ceea ce zapada ii spune mai limpede ca intr-o carte.

Urma pe zapada deci.O simpla metafora ,veti zice,care poate parea o speculatie cu iz gazetaresc,dar care in cele din urma reprezinta mult mai mult pentru cei carora li se adreseaza - turistilor si vanatorilor - mai ales cand acestia au trait la randul lor intamplari similare ,de cel putin aceasi intensitate si incarcatura emotionala...

Si fiindca simple enuntari teoretice pot parea gratuite,iata o secventa din viata intima a muntelui,care se doreste convingatoare si in sprijinul celor afirmate mai sus..

Inceput de iarna pe Valea Rea ,in muntii Retezat.Impreuna cu doi amici de drumetie luptam din greu cu nametii proaspeti care aici jos,in padure,alternau cu portiuni aproape uscate ,unde frunzele ramase din toamna fosneau sub talpa bocancilor.Mai sus,in zona bradului si apoi in golul aplin,sub puterea soarelui,zapada se mai subtiase insa, iar sub biciul napraznic al vantului, pe alocuri inghetase.

Tinta noastra era varful Peleaga,care acum se profila feeric pe fondul albastrului cristalin al unui cer fara pata de nor.Cetati de sisturi cristaline ne inconjurau incremenite ,surprinse parca de indrazneala noastra.La stanga culmea Valea Rea,la dreapta culmea Pietrele,in fata meterezele impunatoare ale seii Ghimpelui,dominata de cele mai mari varfuri din masiv,Peleaga si Papusa - toate acestea formau decorul in care inaintarea tot mai grea parea totusi atat de placuta ! Deodata,privirile noastre au fost atrase de o urma ,pentru noi neobisnuita in aceste locuri!Un ras aici in golul alpin ?!Ne reamintim in fuga pasaje citite in carti de vanatoare.Da ,se poate,ne-au raspuns amintirile..Memoria ne-a ajutat si la identificarea urmelor,asa ca nu mai avam nici un dubiu,era o urma de ras! Pasii animalului urmau cu fireasca chibzuinta ,mai fireasca chiar decat ne-am fi inchipuit,directia noastra de inaintare ,ce corespundea cararii acum acoperite de zapada.Doar n-o fi urcat pe Peleaga,ne-am zis,surprinsi si in acelasi timp curiosi sa constatam veleitatile de ..turist ale rasului.Si totusi urma ne insotea ca o calauza,pina sus in varf.Ne-am imaginat pentru clipa silueta magnifica profilata pe cel mai inalt varf din toata zarea..

Apoi am inceput sa coboram dincolo, spre curmatura Bucurii.Urmele ne insoteau in continuare.Aproape nici n-am bagat de seama ,ca de la un timp ,cam din dreptul Coltilor Pelegii,alte urme se intretaiau cu cele ale rasului.Le-am cercetat,erau de capra neagra.Mai exact pareau sa fie ale uni tap solitar ,probabil in cautarea dragostei neimplinite..Care sa fi trecut intai?La un moment dat parea ca rasul incepuse sa alerge.Am urmarit acum cu interes sporit " povestea" tot mai usor de deslusit in zapada, poveste care prevestea o drama !Care?Ne intrebam acum tot mai captivati ,caci acum si urmele de ras si cele de tap sugerau ca ambii goneau in toata regula...Deci rasul,fie ca vazuse urma tapului,fie ca il adulmecase ,cauta acum sa-l ajunga.La randul lui tapul,simtind primejdia ,a inceput sa alerge.Ne-am mirat totusi de alegerea tapului -stiindu-i " neamul " neintrecut in salturi ametitoare pe stanci prapastioase - de ce oare a ales sa fuga in jos,exact pe muchia muntelui,pina in saua dintre Peleaga si Peleguta.De aici a curmat brusc spre caldarea Pietrele ,dar tot pe drumul cel mai usor,pe firul unei vilcele, ceea ce,ne-am zis noi,ii convenea de minune rasului.Aici panta in coborare era mare,urmele devenisera lungi,pe alocuri corpurile celor doua salbaticiuni pareau ca alunecasera metri ,in valtoarea nebuna a goanei spre ..viata !

Si iata dintr-o data tragica confirmare ,pe care acum urmele involburate o explicau atat de limpede .Dupa un colt de stanca, se desluseau urmele unei lupte aprige,probabil foarte scurte, lupta care in final pusese capat unei vieti.O jertfa ca atatea altele in miez de munte.Mai jos , un corn rasfrant - sarman trofeu ce acum nu rasplatea cine stie ce isprava vanatoreasca - era ratacit printre picaturile rosii de sange...Urme in zapada..

Aduceri aminte

2010-01-07T20:27:00.018+02:00

Peste zarea muntelui e asternut omatul greu. Acolo sus, departe de tumultul vietii, o liniste grea a acoperit zvonurile vailor inghetate si ele. Vantul incearca sa anime urmele de viata, dar zadarnic, caci brazii mai degraba gem sub mangaierile sale...Pina si vietatile muntelui, atat de fidele lui, au coborat de mult in tainicele paduri de la poale. Doar cite o urma ici-colo, si ea singuratica si grabita, se iteste intre doua primeneli de zapada. Cand soarele inunda firea, iar razele lui - sulite zglobii- inteapa piepturile stincilor incremenite, senzatia vietii renascuta in munti pulseaza pentru o clipa. Dar totul ramine doar ca o parere...

Si atunci incep aducerile aminte. Ochii mintii revad paraiele involburate, curgind sprintene din piatra in piatra, aducind cu ele clocotul viu al muntelui. In iarba frageda, boturi umede smulg seva vietii pe care noii veniti o regasesc in ugerele pline. Florile muntelui, rasfirate de la poale pina in varf raspandesc discret arome gingase, ca insasi faptura lor. Si sunt multe florile muntelui, unele mai frumoase decat altele: bujori de munte, gentiene, flori de colt...

Pe carari, ochii revad insiruite grupuri de turisti ..In pragurile usilor de cabana, alte grupuri tin tovarasie ..Veseliei. Ca o fata frumoasa, ea ii rasplateste pe toti cu aceeasi generozitate , impartind zambete tuturor, in egala masura.La stanele din marginea padurii e forfota mare. Cainii se harjonesc cu Mos Martin venit sa-si primeasca darea - o oaie ratacita ..Este si aceasta o lege nescrisa a muntelui, dar tot viata inseamna. Pe cleanturi, iezii de capra neagra se desprind cu salturi ametitoare, supravegheati indeaproape de mamele lor, uneori gingas, alteori dojenitor - cand jocurile intrec masura..

In clestarele iezerelor , pastravii sageteaza oglinda apei, in cautarea musculitelor neglijente, facandu-i parca in ciuda pescarului pironit din zori pe marginea taului alpin. In umbra molizilor falnici, un cerb isi cheama ciuta cucerita dupa victoria in lupta dreapta cu rivalul. Cocosul de munte ascuns in crucea bradului se pregateste sa inceapa rotitul. In toiul dragostei, nebun, orb, surd, mindrul logodnic cade uneori jertfa glontului ucigator. Va impodobi apoi, impaiat de un mester mare, holul casei neintrecutului vanator. Sunt semne ale vietii si acestea...

Si din nou patura alba asternuta in strat atat de gros ne aminteste ca e iarna. Dar toti, fie ca ne numim vanatori, turisti, pescari, drumeti, intr-un cuvint iubitori ai muntelui, ai Marelui Munte, cu varfurile, cu pajistile, cu florile si vietuitoarele lui, traim cu speranta marturisita de a-l reintalni, asa cum numai primavara si apoi vara ni-l poate infatisa in toata splendoarea si maretia. Dar pina atunci mai este inca mult. Ne-o spune vantul de-afara, ne-o aminteste gheata netopita inca, ne-o spun nostalgicele aduceri aminte...

text si foto : Aurel Dula

Nicu Alifantis - Decembre
Asculta mai multe audio Muzica

Holario...!

2010-01-07T19:31:00.003+02:00

Zadarnic am cauta in dictionare ,cuvintul cu semnificatii mult mai largi decat o simpla definitie.

" Holario" reprezinta intr-o exprimare spontana ,traditionala,efectul sentimentelor de bucurie descatusata pe care le incearca fie turistul in miez de vara,fie schiorul in plina iarna cind si unul si celalalt se reintilnesc cu muntele,obiectul pasiuni lor nealterate..

" Holario " cuprinde intr-un manunchi de silabe,satisfactia reintilnirii cu potecile prea bine cunoscute sau cu partiile pe care doar zapada este schimbata,cu cabanele atat de familiare,cu cei legati de o pasiune comuna,de obicei mereu aceasi :maria sa muntele..

" Holario " este trilul veseliei pe care ti-o inoculeaza intotdeauna contactul cu natura si pe care, mai bine sau mai stangaci,il incercam fiecare dintre noi,cand pasii slobozi ne poarta sub cerul liber ..

" Holario" are,daca vreti,particularitatea de a se transpune intr-un ecou,pe care iubitorii muntelui si-l transmit din generatie in generatie,cantindu-l cu frenezie in decorul devenit pentru ei,a doua casa...

" Holario " dincolo de toate acestea ,are sensul unui simbol.Simbolul pasiunii pentru munte,pentru natura,pentru frumos.In numele celui pe care il reprezinta,el molipseste,cheama,infiripeaza si cimenteaza prietenii,caleste si formeaza caractere..

" Holario " este mai mult decat o simpla definitie...

Cele mai frumoase jodlere
Asculta mai multe audio Muzica

text si foto : Aurel Dula

Carari inzapezite

2010-01-07T17:10:00.006+02:00

Stimati cititori,acceptati aceste randuri drept o invitatie la drumetia de iarna,desi la prima vedere ,metafora din titlu ,ar putea parea - in mod paradoxal - o simpla speculatie gazetareasca ,ideea " cararilor inzapezite " putind fi la fel de usor interpretata ,in sens de carari inchise,inaccesibile ,ceea ce nu si-ar avea rostul in acest periodic colt turistic scris,care se vrea un imbold permanent pentru cucerirea unor frumuseti atat de apropiate si care par unora - oare de ce? - atat de indepartate. Cararile turistilor,inzapezite sau nu,sunt intotdeauna aceleasi,cel putin pentru motivul satisfactiilor pe care ti le ofera parcurgerea lor.Ceea ce diferentiaza detaliile ,sint desigur anotimpurile ,elemente de decor,care deteremina preferinte pentru vara,iarna,toamna sau primavara,functie de optiuni subiective,pentru ca daca unii dintre dumneavoastra prefera sa zicem ,imaginea unui camp inflorit,altii prefera luciul cu efect feeric al turturilor de gheata ce atirna iarna de stresinile cabanelor. Dar pentru ca suntem in plina iarna ,si nu numai pentru aceasta,sa raminem asa cum ne-am propus,in imperiul imparatiei albe,cu certitudinea ca gama compensatiior cu care va fi rasplatita investitia noastra de miscare ,va fi cel putin egala,cu ceea ce ni se pare - uneori pe nedrept - a fi suma unor eforturi fizice exagerate. Ce argumente pot fi mai convingatoare ,decit o panorama a Paringului sub albul imaculat ,decat stralucirile metalice ale virfurilor Retezatului profilate pe albastrul dens al cerului de ianuarie,decat linistea pe care, ajuns in virful Pelegii,o " simti" pina in cutele cele mai adanci ale vailor de la poale,o liniste atat de profunda incat iti "auzi " pana si gandurile, iar sentimentele imprumuta forme materiale : formele varfurilor ,lacurilor,custurilor ,caldarilor glaciare...

V-ati intrebat ce poate insemna o alunecare libera pe schiuri,in afara chingilor unor partii de concurs?O alunecare undeva pe o panta izolata,fara spectatori,undeva unde sub impulsul unui imbold de moment ,zborul schiurilor te poarta in deplina libertate ,facandu-te sa te asemeni vulturului ,singurul spectator - ocazional si el - ce descrie pe fundalul cerului cristiane largi urmate de picaje fulgeratoare.. Sau,daca nu sunteti schior,imaginati-va " doar " o plimbare pe ..carari inzapezite ,sub dulcea povara a unei ninsori abundente,terminata ca intotdeauna ,in fata unei cesti aburinde de ceai in decorul intim si reconfortant al unei cabane izolate...

text si foto : Aurel Dula

Copyright © Dragos Dula . Toate drepturile rezervate.

chris de burgh - snow is falling.
Asculta mai multe audio Muzica